Ministerul Sănătăţii: S-a încheiat procedura de licitaţie electronică pentru achiziţia vaccinului antigripal

Procedura de licitaţie electronică, cea mai importantă etapă a achiziţiei pentru vaccinul antigripal, s-a încheiat joi, iar în urma acestei proceduri vaccinul va putea fi achiziţionat la un preţ mai bun decât cel obţinut în contractele anterioare, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Economica.net - vin, 17 nov. 2017, 12:04
Ministerul Sănătăţii: S-a încheiat procedura de licitaţie electronică pentru achiziţia vaccinului antigripal

Potrivit sursei citate, faţă de anii anteriori vor fi achiziţionate cantităţi duble de vaccin antigripal, fapt care va permite vaccinarea unui număr mai mare de persoane.

MS precizează că după 10 zile de la încheierea procedurii de licitaţie electronică, perioadă prevăzută prin lege pentru formularea contestaţiilor, se poate semna acordul-cadru şi contractele subsecvente în baza cărora vor fi livrate vaccinurile antigripale.

Este pentru prima dată când Ministerul Sănătăţii va încheia un acord-cadru pentru achiziţia vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani.

‘Vom încheia acorduri – cadru pentru toate vaccinurile, în aşa fel încât să nu mai ajungem în situaţia ca, la începutul anului viitor, din cauza faptului că nu a pornit procedura de achiziţie, să ne confruntăm din nou cu lipsa de vaccinuri. Termenele de livrare vor fi stabilite astfel încât să existe predictibilitate în ceea ce priveşte necesarul de vaccinuri, iar livrarea să fie făcută în funcţie de necesarul stabilit de Institutul Naţional de Sănătate Publică’, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, conform comunicatului.

MS afirmă că în campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Conform ultimelor date furnizate de către Institutul de Sănătate Publică, pe teritoriul României nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute încadrându-se în intervalul aşteptat pentru această perioadă.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor.

Măsurile de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi in special prin gripă.

‘Respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bogată în proteine, legume şi fructe, odihnă şi mişcare (mers pe jos, cu bicicleta, patinaj, sporturi diverse) este esenţial pentru menţinerea unui corp sănătos. De asemenea, persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cronice cardiace şi respiratorii, este bine să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente’, recomandă specialiştii.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi clare şi cheltuieli pe care statul le poate susţine, în......
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...