Ministerul Turismului alocă 18 milioane euro pentru modernizarea staţiunii montane Borşa

Ministerul Turismului a alocat 18 milioane de euro pentru proiectul de montare a unei telegondole, o pârtie, plus alte utilităţi tehnice destinate staţiunii montane Borşa, situată la poalele Munţilor Rodnei, investiţie care ar putea face staţiunea accesibilă tot timpul anului, a precizat, joi, ministrul Bogdan Trif.
Economica.net - J, 25 iul. 2019, 13:48
Ministerul Turismului alocă 18 milioane euro pentru modernizarea staţiunii montane Borşa

„Ministerul Turismului vine cu un sprijin de 18 milioane de euro, însă am convingerea că preşedintele Gabriel Zetea şi Consiliul Judeţean Maramureş vor ajuta administraţia locală din Borşa la partea de cofinanţare a investiţiei. Ştiu că proiectul telegondolei a demarat în anul 2009, însă pe parcurs lucrurile s-au blocat şi am fost nevoiţi să reluăm acest proiect. Şi, mai mult, consider că şi în Borşa trebuie să desfăşurăm turism 365 de zile pe an, fapt pentru care aştept ca primarul din Borşa să vină cu un proiect pentru a dezvolta un turism aparte şi pe timp de vară şi, împreună cu secretarul de stat, Bogdan Tomoiagă, vom face o promovare adecvată acestui oraş frumos, pentru a aduce cât mai mulţi turişti aici”, a declarat, în şedinţa CJ Maramureş care a avut loc în oraşul Borşa, Bogdan Trif.

Preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea, a dat asigurări că administraţia locală va asigura cofinanţarea necesară telegondolei şi pârtiei de schi.

„O investiţie care a început bine, dar a fost blocată din cauza unui management prost a repornit prin curajul şi hărnicia administraţiei locale, care a depus la Ministerul Turismului un proiect derulat de Guvernul României pe masterplanul pentru turism (…)Vorbim de aproape 20 de milioane de euro pentru a finanţa ceea ce îşi doreşte Borşa de atât de mult timp. Şi mă bucur să spun că Borşa este prima unitate administrativ-teritorială din România care semnează acest proiect. Iar prezenţa întregului Consiliu Judeţean aici semnalează faptul că Borşa este una dintre cele mai harnice localităţi din ţară (…), dar trebuie să subliniem faptul că, pe lângă banii mulţi cu care vine Guvernul României, este nevoie şi de cofinanţarea Consiliului Judeţean, iar administraţia judeţeană va fi alături de autorităţile publice din Borşa”, a precizat Gabriel Zetea.

Prezentă la întâlnire, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a subliniat că investiţiile în domeniul sănătăţii pentru oraşul Borşa vor continua cu deschiderea unui compartiment de urgenţă care va funcţiona în cadrul spitalului local.

„Am venit la Borşa pentru a susţine această investiţie şi pentru a arăta că suntem alături de borşeni. Şi consider că un asemenea proiect necesită şi o investiţie în sănătate, în special în medicina de urgenţă. Oraşul Borşa a beneficiat de 1 milion de euro până acum în sistemul sanitar şi nu ne vom opri. Şi vin cu o altă veste bună, aceea că mult aşteptatul compartiment de urgenţă din Borşa va fi posibil din anul 2020, iar acest compartiment va fi finanţat de la bugetul de stat. În acest fel, urgenţele medicale vor fi soluţionate şi tratate corespunzător aici, unde afluxul de turişti este atât de mare, iar problemele medicale apar foarte des”, a declarat Sorina Pintea.

Conform datelor tehnice prezentate de primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş, proiectul investiţional este format din pârtia propriu-zisă, instalaţia de înzăpezit, instalaţia de iluminat, maşini de bătut zăpada, dotări pentru protecţie şi telegondola şi parcarea auto unde trebuie finalizate lucrările.

Pârtia de schi va avea o lungime de 2.650 de metri cu o înclinare medie de 30,7%, un grad de dificultate ridicat şi o diferenţă de nivel de 778 m. Capacitatea de transport a telegondolei va fi de 1.800 de persoane pe oră.

Lungimea pârtiei înzăpezite artificial este de 2.650 m cu o grosime medie a stratului de zăpadă de 40 de centimetri. Vor fi montaţi 57 de stâlpi de iluminat, în timp ce numărul locurilor de parcare va fi pentru 80 de autoturisme, iar capacitatea optimă a pârtiei va fi de 1.222 schiori pe zi.

Te-ar mai putea interesa și
Trump l-a primit pe Zelenski la Mar-a-Lago pentru negocieri de pace. Primele declarații
Trump l-a primit pe Zelenski la Mar-a-Lago pentru negocieri de pace. Primele declarații
Preşedintele american Donald Trump l-a primit duminică pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la reşedinţa sa privată din Florida, unde vor discuta despre eforturile de încheiere a......
Bulgarii trec la moneda euro cu teama că prețurile vor crește
Bulgarii trec la moneda euro cu teama că prețurile vor crește
Bulgaria se va alătura joi zonei euro şi va deveni astfel a 21-a ţară care adoptă moneda unică europeană, o integrare ...
Incident feroviar: Circulația trenurilor a fost oprită pe raza Regionalei Craiova
Incident feroviar: Circulația trenurilor a fost oprită pe raza Regionalei Craiova
Circulaţia feroviară a fost oprită duminică seara pe raza Regionalei Craiova, în urma unui incident produs în Halta ...
Codurile de vânt, mană cerească pentru producătorii români de energie eoliană. România exportă masiv energie, la prețuri bune
Codurile de vânt, mană cerească pentru producătorii români de energie eoliană. România exportă masiv energie, la ...
Codurile de vânt din ultimele zile au făcut ca eolianul să fie prima sursă de generare de energie electrică din România ...