Ministerul Turismului: Participările la târgurile internaționale de turism sunt suspendate

Participarea României la târgurile internaționale de turism a fost suspendată, a anunțat Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. România mai trebuia să participe anul acesta la alte șase târguri internaționale, unul chiar săptămâna viitoare, la Frankfurt. În plus, nici persoanele desemnate de minister și care au făcut parte din delegația aferentă acțiunii de promovare din New York nu mai pot participa la târgurile internaționale.
Andrada Ghira - mar, 19 apr. 2022, 16:27
Ministerul Turismului: Participările la târgurile internaționale de turism sunt suspendate

„Participarea la târgurile internaționale de turism, cu stand de țară, va fi regândită și asumată de Consiliul de Brand Turistic Național (CBTN) și de Consiliul Consultativ al Turismului (CCT). Acțiunile de promovare a destinației România pe piețele externe vor fi reluate doar în baza conceptelor aprobate de către CBTN și CCT, iar până atunci toate participările la târgurile internaționale de profil vor fi suspendate. Decizia vine în urma discuțiilor din cadrul ședinței organizate marți, 19 aprilie a.c., la care au participat, alături de ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, membri din sectorul public și privat, numiți în cadrul celor două structuri consultative”, a anunțat Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

CITEȘTE ȘI La ce târguri de turism mai participă România anul acesta. Cum vom fi reprezentați la Dubai sau Londra după perdeaua neagră de la New York?

Anunțul vine după ce participarea României la cel mai important târg de turism din Statele Unite ale Americii a generat un val de critici. Reamintim că standul României a fost decorat cu imagini în format A4, prinse de perdeaua neagră pusă la dispoziție de organizatori, în timp ce rerpezentanții altor state au fost mai inventivi și au reușit să scoată în evidență imagini cu țările pe care le reprezintă.

Ministrul Cadariu a anunțat demararea unor anchete disciplinare în cadrul Direcției Generale Turism și suspendarea activității de participare la târgurile internaționale a persoanelor desemnate de către minister care au făcut parte din delegația aferentă acțiunii de promovare din New York.

Totodată, la comisia de disciplină vor fi chemați și atașații economici din Statele Unite ale Americii. Cu privire la activitatea personalului din Consulatului General al României la New York, ministrul Cadariu a solicitat în scris către Ministerul Afacerilor Externe o analiză a conduitei profesionale, având în vedere că aceștia nu au semnalat cele constatate la standul României și au ales să promoveze o fotografie care să aducă prejudicii imaginii naționale.

Nouă procedură de participare la târgurile de turism

CBTN și CCT, la solicitarea ministrului Cadariu, vor elabora în cel mai scurt timp o nouă procedură de participare la manifestările expoziționale de profil din străinătate, sub pavilion național de tip standard. O cerință explicită este ca standul și întregul concept de promovare a destinației România, pentru fiecare târg în parte, să fie prezentate în cadrul adunării membrilor acestor structuri consultative și, ulterior, aprobate.

Consiliul de Brand Turistic Național, instituit prin ordin de ministru în luna februarie a acestui an, este format din reprezentanți ai Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Organizația Patronală Mangalia-Constanța, Alianța pentru Turism, Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Asociației de Ecoturism din România (AER), Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova, Asociației Open Knowledge România, specialiști în marketing și publicitate, ai companiilor de profil, inclusiv din domeniul festivalier, profesori universitari, precum și personal specializat din cadrul instituției.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul din Emiratele Arabe Unite DP World modernizează Terminalul de Containere Constanţa Sud cu 25 de milioane de euro de la BERD
Gigantul din Emiratele Arabe Unite DP World modernizează Terminalul de Containere Constanţa Sud cu 25 de milioane de euro ...
Compania multinaţională DP World, deţinută de Emiratele Arabe Unite, şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de împrumut de până la 25 de milioane......
Marea Britanie – Noul guvern anunţă eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Marea Britanie – Noul guvern anunţă eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Guvernul britanic a anunţat marţi eliminarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la consumul de electricitate pentru gospodării ...
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la 90% din creanță
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la ...
GRAMPET Group, din care face parte Electroputere VFU Pașcani – compania desemnată câștigătoare a procedurii de achiziție ...
Bursa de la Londra (LSE) va introduce tranzacţiile non-stop anul viitor
Bursa de la Londra (LSE) va introduce tranzacţiile non-stop anul viitor
Bursa de Valori de la Londra (LSE) şi-a anunţat marţi intenţia de a lansa LSE 24, un site pe care vor putea fi făcute ...