Miniştrii de externe din NATO fac apel la Rusia să respecte încetarea focului în Ucraina

Miniştrii de externe din ţările membre ale NATO au făcut miercuri apel la Rusia să respecte încetarea focului în Ucraina, apel ce survine la câteva ore după ce separatiştii proruşi au doborât un alt elicopter militar în estul ţării, relatează agenţia DPA.
Economica.net - mie, 25 iun. 2014, 09:50
Miniştrii de externe din NATO fac apel la Rusia să respecte încetarea focului în Ucraina

Nouă militari ucraineni şi-au pierdut viaţa în atacul asupra elicopterului ce a avut lor marţi. Armata ucraineană a afirmat că alţi doi militari au fost ucişi în cursul a 35 de atacuri asupra trupelor guvernamentale.

”Pentru moment, încetarea focului nu este un succes”, a declarat ministrul belgian de externe, Didier Reynders, la sosirea sa pentru convorbiri la Bruxelles cu omologii săi din celelalte 27 de ţări ale NATO.

”Există mici şanse (de detensionare a situaţiei), dar suntem departe de a putea da dovadă de optimism”, a declarat la rândul său şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, sosit la reuniunea de la Bruxelles.

Criza ucraineană, notează la rândul său AFP, se află pe agenda discuţiilor reuniunii NATO de la Bruxelles, la care participă îndeosebi secretarul de stat american, John Kerry. El a refuzat să facă declaraţii presei la sosirea sa la reuniune, precizează DPA.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat vinerea trecută o încetare a focului timp de o săptămână, în cadrul planului său de implementare a unui plan de pace. Poroşenko i-a avertizat pe separatiştii proruşi după recentele violenţe că nu exclude posibilitatea de a pune capăt armistiţiului.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, aflat marţi la Viena, a condamnat atacul asupra elicopterului. El i-a cerut Parlamentului rus să revoce autorizarea folosirii forţei în Ucraina, solicitare făcută în scopul susţinerii procesului de pace.

Dar, unii dintre miniştrii care participă la reuniunea de la Bruxelles n-au fost convinşi. ”Cred c-a sosit timpul ca Putin şi separatiştii proruşi să arate pace prin fapte, nu prin vorbe”, a declarat ministrul danez de externe, Martin Lidegaard.

Şeful diplomaţiei britanice, William Hague, a afirmat, de asemenea, că occidentalii n-au văzut încă ”fapte care să corespundă” acestor angajamente. Absenţa de progrese reale ”întăreşte justificarea” pentru adoptarea de noi sancţiuni de către Uniunea Europeană. ”Rusia n-ar trebui să subestimeze disponibilitatea UE de a adopta noi sancţiuni”, a avertizat Hague.

DPA notează că liderii Uniunii Europene ar putea avea în vedere la summitul lor de vineri de la Bruxelles adoptarea de măsuri restrictive. ”Rusia are până vineri ocazia de a-şi demonstra seriozitatea în ce priveşte detensionarea situaţiei”, a afirmat ministrul olandez de externe, Frans Timmermans.

”Astăzi vom reexamina relaţiile noastre cu Rusia şi vom decide ce vom face în continuare. Îmi pare rău să spun că noi n-am văzut nici un indiciu că Rusia îşi respectă angajamentele internaţionale”, a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...