Miniştrii de finanţe din UE au convenit, vineri, asupra unui set de norme împotriva evaziunii fiscale

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au convenit, vineri, în cadrul ECOFIN, asupra unui set de norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale, printre care se numără deductibilitatea dobânzilor şi impozitarea transferului de active, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice transmis, vineri, Agerpres.
Economica.net - vin, 17 iun. 2016, 18:02
Miniştrii de finanţe din UE au convenit, vineri, asupra unui set de norme împotriva evaziunii fiscale

‘Miniştrii de Finanţe din UE, reuniţi astăzi (vineri – n.r.) la Luxemburg, au convenit asupra propunerii de norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care afectează în mod direct funcţionarea pieţei interne. Acestea fac parte din pachetul de măsuri privind combaterea evaziunii fiscale care urmăreşte un răspuns coordonat la nivelul UE la problema evaziunii fiscale şi a practicilor fiscale agresive ale multinaţionalelor’, se arată în comunicat.

Pachetul legislativ include măsuri anti-abuz ce vizează deductibilitatea dobânzilor, impozitarea transferului de active, trecerea de la scutirea fiscală la acordarea de credite, o regulă generală anti-abuz, reguli cu privire la societăţile străine controlate.

Conform sursei citate, această directivă urmăreşte o protecţie minimă pentru sistemele de impozitare a societăţilor din statele membre.

‘Noile reguli vizează eliminarea lacunelor pe care unele companii multinaţionale le folosesc pentru a evita plata anumitor impozite’, a declarat ministrul român al Finanţelor Publice, Anca Dragu, prezent la reuniunea ECOFIN.

În acelaşi timp, miniştrii finanţelor au discutat măsuri de întărire a uniunii bancare şi stadiul actual al procedurilor legate de sistemul comun al taxei pe tranzacţiile financiare.

‘Am subliniat, în cadrul întâlnirii ECOFIN, faptul că, pentru România, Uniunea Bancară constituie un pachet extrem de important la a cărui dezbatere ar trebui să ia parte toate statele membre, nu doar cele din zona euro. În acelaşi timp, pentru a ajunge la o decizie în ceea ce priveşte schema europeană de garantare a depozitelor şi mecanismul de sprijin pentru Fondul Unic de Rezoluţie este nevoie de o analiză care să ia în calcul implicaţiile asupra tuturor ţărilor din UE’, susţine Anca Dragu.

Un alt subiect discutat în cadrul ECOFIN s-a referit la mecanismul de taxare inversă generalizată la TVA, având în vedere că propunerea Cehiei, de a aplica la nivel de proiect-pilot taxarea inversă generalizată, va avea implicaţii asupra statelor din regiune, inclusiv asupra României, se mai arată în comunicatul MFP.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...