Ministrul Agriculturii: Subvenţiile APIA vor fi plătite la timp şi în cuantum mai mare

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, sâmbătă, la Focşani, că subvenţiile APIA vor fi plătite la timp şi în cuantum de 70%, un procent mai mare decât de obicei, în acest sens fiind pregătiţi în bugetul ministerului 1,4 miliarde de lei.
Economica.net - S, 05 oct. 2019, 12:55
Ministrul Agriculturii: Subvenţiile APIA vor fi plătite la timp şi în cuantum mai mare

„Suntem în grafic cu subvenţiile la APIA, mai bine decât ne-am programat. Noi am stăruit să încheiem verificarea în câmp, controalele de rutină obligatorii, până la data de 1 octombrie. Această operaţiune, la nivelul ţării, am terminat-o pe data de 24 septembrie, ceea ce ne-a permis să trecem la etapa a doua, aceea de procesare a dosarelor pentru fiecare fermier, în aşa fel încât, pe data de 16 octombrie, la miezul nopţii, să dăm drumul la banii pentru fermieri. Vom da drumul la bani astfel încât să putem realiza până la începutul lunii noiembrie plata la peste 80% din cei care au dreptul. În această toamnă, am stăruit la Comisia Europeană încă din luna mai, ştiind că sunt fenomene naturale care au afectat în anumite zone parţial culturile, şi am solicitat să putem acorda, prin derogare, 70% din cuantumul subvenţiei. Deci, pe de o parte le dăm la timp, pe de altă parte le dăm într-un procent mai mare ca de obicei, pentru că regulile europene spun că avansul se dă în proporţie de 50% din suma cuvenită pe unitatea de suprafaţă. Suntem pregătiţi, avem în bugetul Ministerului Agriculturii 1,4 miliarde lei pe care îi vom da la fermieri în aşa fel încât să îşi execute lucrările la timp pentru a-şi continua activitatea de producţie”, a precizat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a fost prezent, sâmbătă, la evenimentul „Fabricat în Vrancea”, din cadrul Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului Bachus 2019, care a avut loc la Muzeul Satului Vrâncean, în Crângul Petreşti.

Însoţit de ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Valeri Kuzmin, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, ministrul Petre Daea a vizitat toate standurile din cadrul expoziţiei, unde a stat de vorbă cu expozanţii pe care i-a încurajat să îşi înregistreze produsele.

Te-ar mai putea interesa și
Trump ameninţă să oprească schimburile comerciale cu UE sau „taxe vamale foarte mari” din cauza proiectului său de asociere cu Canada
Trump ameninţă să oprească schimburile comerciale cu UE sau „taxe vamale foarte mari” din cauza proiectului ...
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri că va întrerupe schimburile comerciale cu Uniunea Europeană, ca reacţie la proiectul acesteia de a face din Canada primul stat membru......
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea unui premier
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea ...
Preşedintele Nicuşor Dan invită, joi, la Palatul Cotroceni, preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor ...
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, burse şi alte ştiri financiare 17 septembrie 2026
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, ...
Curs valutar interbancar, cotaţiile petrolului şi cum a închis Bursa de la Bucureşti şi Wall Street. Euro rămâne aproape ...
SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump
SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump
Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflaţia, ...