Ministrul Apărării participă joi şi vineri la summitul NATO din Ţara Galilor

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, face parte din delegaţia care va participa joi şi vineri la summitul NATO din Ţara Galilor, informează MApN într-un comunicat transmis AGERPRES.
Economica.net - mie, 03 sept. 2014, 17:12
Ministrul Apărării participă joi şi vineri la summitul NATO din Ţara Galilor

‘Prin deciziile ce vor fi adoptate, NATO va demonstra unitate şi forţă prin îmbunătăţirea capacităţii de reacţie aliate, creşterea cheltuielilor destinate apărării, precum şi prin consolidarea relaţiilor cu partenerii’, se arată în comunicat.

Agenda zilei de joi cuprinde Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic (NAC) la nivelul miniştrilor Apărării cu statele participante la Platforma de interoperabilitate, secţiune ce va fi condusă de adjunctul secretarului general al NATO, Alexander Vershbow.

Discuţiile vor fi concentrate pe segmentul de intensificare a interoperabilităţii prin educaţie, pregătire, exerciţii şi operaţii conduse de NATO. Reuniunea va oferi prilejul de a evidenţia angajamentul Alianţei privind un dialog mai intens cu partenerii, arată sursa citată.

‘Dezvoltarea capabilităţilor NATO constituie un subiect care va fi dezbătut în cadrul unei cine de lucru, pornind de la schimbările recente produse în mediul de securitate euro-atlantic. Proiectele derulate sub egida iniţiativei Smart Defence, apărarea antirachetă şi iniţiativa Connected Forces sunt principalele priorităţi ale procesului de dezvoltare a capabilităţilor Alianţei’, se mai arată în comunicat.

În cea de-a doua zi a Summit-ului va avea loc Reuniunea miniştrilor Apărării cu partenerii, în vederea lansării Programului pentru aprofundarea oportunităţilor de cooperare. În acest context, se vor lua în discuţie modalităţile de intensificare a cooperării cu Australia, Finlanda, Georgia, Iordania şi Suedia.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), potrivit secretarului de stat în Transporturi Horațiu Cosma. De......
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ ...
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...