Canada se pregăteşte să ridice vizele pentru români pentru a nu primi veto în cazul acordului de liber schimb cu UE

Ministrul canadian al Imigraţiei John McCallum vine sâmbătă la Bruxelles cu scopul de a soluţiona vechea dispută pe tema liberalizării vizelor cu România şi Bulgaria, înainte de reuniunea de săptămâna viitoare a Comisiei Europene (CE) dedicată reciprocităţii în acest domeniu şi pentru a deschide, astfel, calea către ratificarea unui acord de liber-schimb (CETA) între Uniunea Europeană şi Canada, relatează CBC News.
Economica.net - mie, 06 iul. 2016, 11:46
Canada se pregăteşte să ridice vizele pentru români pentru a nu primi veto în cazul acordului de liber schimb cu UE

Ottawa se vede nevoită să acţioneze. după stabilirea în octombrie a semnării Acordului Economic şi Comerical Cuprinzător (CETA) cu UE. Altfel ea riscă un vot de veto din partea Bucureştiului şi Sofiei, nemulţumite de faptul că românii şi bulgarii sunt trataţi ca cetăţeni europeni de mâna a doua, comentează postul.

Canada şi Statele Unite au primit în aprilie trei luni suplimentare pentru a se conforma politicii UE de reciprocitate în privinţa liberalizării vizelor. Este necesar ca cele două ţări, ai căror cetăţenii nu au nevoie de vize UE, să liberalizeze vizele pentru toţi cetăţenii Uniunii.

Canada le cere în prezent să obţină vize turistice cetăţenilor României şi Bulgariei, în timp ce Statele Unite cer vize cetăţenilor din cinci state membre ale blocului european.

Comisia Europeană urmează să se întâlnească pe 13 iulie să analizeze dacă să impună vize canadienilor şi americanilor.

Biroul lui McCallum a confirmat pentru CBC News că ministrul va participa, între 10 şi 12 iulie, la Bruxelles, la reuniuni în vederea susţinerii adoptării CETA şi pentru a „reitera poziţia Canadei cu privire la mecanismul reciprocităţii”.

Însă „nu sunt prevăzute evenimente sau anunţuri în timpul vizitei”, a declarat Félix Corriveau, un purtător de cuvânt, pentru CBC News.

Este neclar dacă UE îşi va pune în aplicare ameninţarea, având în vedere eventualele consecinţe economice, comentează postul canadian.

„Ofensarea unor aliaţi politici din America de Nord nu ar fi înţeleaptă, în contextul în care Europa este deja afectată de ieşirea Regatului Unit din Uniune”, comentează CBC News.

Însă chiar dacă cetăţenii canadieni nu vor avea nevoie de viză pentru a vizita Parisul, riscul la adresa acordului comercial cu Canada este real, adaugă postul.

Decizia Comisiei Europene de marţi de a propune CETA ca acord „mixt” presupune o aprobare prin consens la nivelul Consiliului European a acordului comerical.

În cazul în care vreuna dintre ţări refuză să îl semneze, semnarea în octombrie poate cădea sau să fie amânată.

România nu a ezitat să-şi lege susţinerea faţă de CETA de voinţa Canadei de a ridica obligativitatea vizelor canadiene pentru români.

Ministrul canadian pentru Comerţ internaţional Chrystia Freeland s-a declarat încrezătoare în soluţionarea problemei vizelor, pentru evitarea unui vot de veto al României.

Premierul român Dacian Ciolos a efectuat o vizită la Ottawa pe 15 iunie şi a discutat timp de o jumătate de oră problema vizelor cu premierul canadian Justin Trudeau, potrivit CBC News.

Cei doi par să se înţeleagă, potrivit unor surse citate de post, iar Trudeau pare că a acceptat „realitatea politică evidentă” a legării liberalizării vizelor de problemele comerciale.

viewscnt

Te-ar mai putea interesa și
Parc fotovoltaic din bani europeni pentru Aeroportul „Henri Coandă”. Unde va fi construit şi câtă energie va produce
Parc fotovoltaic din bani europeni pentru Aeroportul „Henri Coandă”. Unde va fi construit şi câtă energie ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia unui parc fotovoltaic care va fi construit în proximitatea Pistei nr. 2 a Aeroportului......
Rebelul din America de Sud, președintele Javier Milei, promulgă legea privind ratificarea de către Argentina a acordului Mercosur-UE
Rebelul din America de Sud, președintele Javier Milei, promulgă legea privind ratificarea de către Argentina a acordului ...
Preşedintele Argentinei, Javier Milei, a promulgat legea de ratificare a acordului de liber schimb dintre Mercosur şi Uniunea ...
Paramount Skydance are cele mai mari şanse să achiziţioneze Warner Bros
Paramount Skydance are cele mai mari şanse să achiziţioneze Warner Bros
Grupul media Paramount Skydance pare a fi câştigătorul bătăliei îndelungate pentru achiziţionarea Warner Bros Discovery ...
Una dintre cele mai vechi bănci din lume, Monte dei Paschi di Siena, preia integral Mediobanca. Vrea să ajungă la un profit de 3,7 miliarde de euro
Una dintre cele mai vechi bănci din lume, Monte dei Paschi di Siena, preia integral Mediobanca. Vrea să ajungă la un profit ...
Monte dei Paschi di Siena (MPS), una dintre cele mai vechi bănci din lume, a anunţat vineri că va finaliza până la sfârşitul ...