Ministrul Daea: Cea mai mare problemă a agriculturii este aceea de a da drumul la sistemul de irigaţii

Ministrul Petre Daea a declarat sâmbătă, la Satu Mare, că problema cea mai mare a agriculturii este de a porni sistemul de irigaţii din sudul ţării.
Economica.net - S, 20 mai 2017, 08:06
Ministrul Daea: Cea mai mare problemă a agriculturii este aceea de a da drumul la sistemul de irigaţii

‘Cea mai mare problemă a agriculturii este aceea de a da drumul la sistemul de irigaţii, evident în partea de sud a ţării, acolo unde avem sistemul de irigaţii. Am pornit această acţiune, este investiţia cea mai mare pe care o are în gestiune Ministerul Agriculturii, pentru a pune în stare de funcţionare cele două milioane hectare de irigaţii. Anul acesta am pornit cu cele 40 de amenajări, ceea ce înseamnă, până în anul 2020, 1,3 milioane hectare de irigaţii, pentru că acolo avem organizate asociaţiile de udători, în aşa fel încât în momentul în care punem apa la distribuţie gratuit, ei să poată să se organizeze să asigure cantitatea de apă în perioadele când plantele o cer’, a afirmat Daea.

Ministrul Agriculturii efectuează sâmbătă o vizită în judeţul Satu Mare, el având programată o întâlnire cu fermierii, o vizită la o plantaţie de goji şi participarea la Festivalul Căpşunilor din localitatea Halmeu.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...