Ministrul Daniel Suciu a semnat contracte cu finanţare europeană în valoare de peste 20 milioane euro pentru două oraşe din România

Vicepremierul şi ministru al Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice, Daniel Suciu, a semnat sâmbătă, la Bistriţa, cinci contracte cu finanţare europeană, în valoare totală de peste 20 de milioane de euro, de care vor beneficia Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, municipiul Bistriţa şi oraşul Beclean.
Economica.net - S, 23 mart. 2019, 10:29
Ministrul Daniel Suciu a semnat contracte cu finanţare europeană în valoare de peste 20 milioane euro pentru două oraşe din România

Proiectele implementate de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud vizează modernizarea, extinderea şi dotarea UPU-SMURD a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi reabilitarea termică a clădirii în care funcţionează secţia de boli infecţioase a aceluiaşi spital, în valoare totală de 4,6 milioane euro.

Municipiul Bistriţa a obţinut finanţare pentru proiectul „Linia verde”, în valoare de 12,8 milioane euro, prin care se doreşte crearea unei linii de transport public ecologice cu autobuze electrice, modernizarea infrastructurii rutiere şi crearea de piste pentru biciclişti, precum şi pentru un nou proiect de reabilitare termică a unor blocuri, în valoare de 1,4 milioane euro.

O finanţare de 1,35 milioane euro a obţinut şi oraşul Beclean pentru modernizarea unei grădiniţe, care va funcţiona cu opt grupe.

Ministrul Daniel Suciu a făcut un inventar al fondurilor de care beneficiază judeţul Bistriţa-Năsăud, gestionate de ministerul pe care îl conduce, spunând că acestea se ridică la „câteva miliarde de lei bune”.

„Ştiţi foarte bine despre cele 315 obiective de investiţii în valoare de 900 milioane lei doar pe PNDL, ceea ce înseamnă schimbarea în bine a vieţii tuturor bistriţenilor. La aceste 900 milioane se mai adaugă şi toate fondurile pe POR şi investiţiile prin CNI şi prin ANL şi prin Programul Naţional de Cadastru, astfel că vorbim de investiţii guvernamentale gestionate de către aceste minister de câteva miliarde de lei bune. Şi nu pot decât să mă bucur că am revenit acasă, în mijlocul colegilor şi prietenilor mei, să fac şi să facem lucruri bune şi din această poziţie, cea de ministru, care cred că este cea mai mare responsabilitate pe care a avut-o vreodată un bistriţean, de a face bine colegilor şi prietenilor şi locuitorilor din judeţul Bistriţa-Năsăud”, a spus Suciu.

La evenimentul de sâmbătă au mai participat ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Marcel Boloş, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan şi viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Niculae.

Te-ar mai putea interesa și
Colaps în Germania. Cel mai scăzut nivel al natalităţii din 1946 şi până acum, pentru cea mai mare economie a UE, cu cea mai îmbătrânită populaţie activă
Colaps în Germania. Cel mai scăzut nivel al natalităţii din 1946 şi până acum, pentru cea mai mare economie a UE, ...
Numărul nou-născuţilor din Germania a scăzut în 2025 pentru al patrulea an consecutiv, ajungând la aproximativ 654.300, cel mai scăzut nivel din 1946 şi cu 3,4% mai mic decât cei 677.117 de......
Volkswagen Autovehicule Comerciale a atins borna de 50.000 de vehicule noi livrate în România
Volkswagen Autovehicule Comerciale a atins borna de 50.000 de vehicule noi livrate în România
Volkswagen Autovehicule Comerciale, divizia de utilitare a grupului german, a anunțat atingerea bornei de 50.000 de autovehicule ...
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol fac noi angajări pentru șantierul din România
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol fac noi angajări pentru șantierul din România
Constructorul turc Makyol angajează șef laborator și responsabil SSM (Securitate și Sănătate în Muncă) pentru proiectul ...
Nu există criză de motorină în România, anunţă Tanczos Barna. Ce spune ministrul despre responsabilitatea furnizorilor
Nu există criză de motorină în România, anunţă Tanczos Barna. Ce spune ministrul despre responsabilitatea furnizorilor
Nu există criză de motorină în România, iar problemele punctuale trebuie evitate, fiind practic responsabilitatea furnizorilor ...