Ministrul Economiei: Începând cu 2027-2030 toată energia din România va fi o energie verde

 Toată energia din România va fi o energie verde, începând cu 2027-2030, iar aceasta este cea mai mare oportunitate pe care o avem noi astăzi în Europa, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, la cea de-a XXX-a ediţie a Topului Firmelor din Capitală.
AGERPRES - J, 26 oct. 2023, 08:39
Ministrul Economiei: Începând cu 2027-2030 toată energia din România va fi o energie verde

„Ce cred eu că înseamnă o mare oportunitate pentru România? Am fost în Germania la un mare forum economic, am fost în Statele Unite, am avut foarte multe întâlniri, dar am avut şi mai multe întâlniri în România. Oportunitatea pe care o avem noi astăzi în Europa este faptul că începând cu 2027-2030 toată energia din România va fi o energie verde. Avem o nouă lege care va trece probabil sesiunea aceasta de Parlament, cu certitudine de Guvern, pentru că deja am şi avizat la Ministerul Economiei. Vorbesc despre Legea offshore, despre potenţialul pe care Marea Neagră îl are în energii regenerabile, în energia verde. Am văzut la firma Bosch, am vorbit cu alţi investitori din Germania care pot deveni companii nodale în România, care pot să dezvolte pe orizontal noi oportunităţi pentru foarte multe întreprinderi mici şi mijlocii din România, pe diverse domenii şi sectoare de activitate. Şi aici ar trebui să învăţăm împreună cum facem ca informaţia să ajungă mai repede la dumneavoastră şi dumneavoastră să puteţi reacţiona deopotrivă mai repede”, a precizat Oprea.

Acesta a subliniat că o mare oportunitate pentru România este şi trecerea la nuclear. „Am avut conversaţii foarte bune cu Nuclearelectrica, cu cei care sunt implicaţi în proiectul, spre exemplu, pe SME şi putem împreună să învăţăm o chestiune pe care cred eu că am uitat-o sau poate nu ne-a fost foarte aproape de foarte mult timp, aceea de a fi lideri, pentru că putem să devenim lideri regionali în energie nucleară. Este această şansă unică pentru România. Gândiţi-vă doar la faptul că suntem singurii care avem energie nucleară pe tehnologie vest de la bun început. Toţi ceilalţi din preajma noastră au numai energie cu tehnologie rusească. Este o certitudine că va trebui să fie schimbată. Cu ce? Cu noile tehnologii care vor porni din România”, a explicat ministrul Economiei.

În opinia sa, dacă România va şti să se poziţioneze, să facă transferul de tehnologie în România, va avea iarăşi „o şansă foarte mare”. „Dar lucrul acesta nu poate să-l facă Guvernul singur, nu poate să-l facă Camera de Comerţ şi Industrie singură, nu poate să facă nicio agenţie de atragere a investiţiilor străine sigură şi putem să-l facem doar împreună, dumneavoastră, mediul de afaceri, cu noi, cu Executivul, prin dialog. Şi acest dialog este unul structurat, solid şi astăzi am avut cel puţin trei întâlniri, două dintre ele la sediul din Calea Victoriei, împreună cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, în dialog cu mediul de afaceri, în dialogul tripartit şi cu reprezentanţii sindicatelor, pentru că avem provocări în faţă”, a adăugat el.

De asemenea, Oprea a subliniat că cea mai mare provocare a mediului de afaceri o reprezintă forţă de muncă calificată şi de aceea trebuie găsite noi oportunităţi.

„Spuneaţi un indicator – 0,9% şomaj. Cea mai mare provocare pe care o ştiu de la dumneavoastră astăzi este cum avem forţă de muncă calificată pentru afacerile dumneavoastră. Şi aici este iarăşi un lucru pe care trebuie să îl facem împreună: noi oportunităţi pe învăţământul dual, dar haideţi să le facem, pentru că timpul nu ne iartă, istoria cu certitudine nu ne va ierta dacă ratăm astfel de oportunităţi care sunt în faţa noastră şi de care trebuie să ştim să profităm împreună şi folosesc acest cuvânt – profit – pentru că sunt în faţa dumneavoastră, a antreprenorilor. Eu vă urez ca în acest dialog pe care mi-l doresc consolidat, să ştim să vedem oportunităţile, să venim cu acele programe punctuale care să poată sprijini mediul de afaceri şi să reuşim ca împreună să facem cât mai mult profit, dumneavoastră pentru acţionarii dumneavoastră, eu pentru acţionarii pe care îi reprezint şi care sunt cetăţenii români”, a mai spus ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...