Ministrul Educaţiei: Fondul de salarii este undeva la 11 miliarde lei. Trebuie văzut dacă va fi o creştere de 56%

Fondul de salarii în Educaţie este de aproximativ 11 miliarde de lei, în prezent, şi urmează să ajungă la circa 17 miliarde de lei până în 2021, însă trebuie văzut dacă în final creşterea va fi de 56%, a afirmat joi, preşedintele Federaţiei Sindicale Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul întâlnirii de la Ministerul Muncii pe tema proiectului de lege privind salarizarea unitară.
Economica.net - J, 09 mart. 2017, 14:25
Ministrul Educaţiei: Fondul de salarii este undeva la 11 miliarde lei. Trebuie văzut dacă va fi o creştere de 56%

‘În momentul de faţă fondul de salarii e undeva la 11 miliarde, trebuie văzut în final dacă va fi o creştere de 56%, aşa cum se pare, este evident că sunt aproximativ 6 miliarde de lei în plus, până undeva la 17 miliarde până în 2021, dar dacă vreţi, ca şi comparaţie, vă reamintesc faptul că în proiectul legii salarizării, făcut de tehnocraţi, era prognozată o creştere a salariului de 33% până în 2022. Oricum, este un progres, faţă de ce s-a întâmplat anul trecut’, a declarat Simion Hăncescu.

Preşedintele FSLI a subliniat că, la momentul actual, sunt aproximativ 5.000 de necalificaţi în sistem, din cauza salariilor mici din învăţământ.

‘Este adevărat că este o problemă în sistem, avem aproximativ 5.000 de necalificaţi în acest moment, din cauza faptului că salariile sunt foarte mici. În momentul de faţă un profesor debutant câştigă 1.450 de lei net şi sperăm că, prin nouă grilă, care se va aplica până în 2021, aceste salarii să crească undeva spre 3.500 de lei, sperăm chiar mai mult’, a precizat Simion Hăncescu.

Întrebat dacă vor fi salarii majorate cu 100%, precum cele din Sănătate, acesta a menţionat că este vorba de o creştere medie, undeva la 56%.

Pe de altă parte, referitor la deficitul de personal, preşedintele FSLI a explicat faptul că nu există nicio clasă fără profesori la catedră.

‘Toţi elevii au dascăli în momentul de faţă, nu există nicio clasă fără profesori la catedră, dar sunt, aşa cum spuneam, 5.000 de necalificaţi. Suplinitori sunt mai mulţi în sistem, dar atenţie, sunt cu studii de specialitate. Fără studii sunt undeva la 5.000 de posturi’, a mai spus acesta.

La rândul său, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicale Spiru Haret a arătat, însă, că salariile debutanţilor nu pot creşte foarte mult, deoarece există riscul ca un debutant să aibă un salariu mai mare decât un angajat cu vechime.

‘Nu poţi să creşti salariile debutanţilor foarte mult, pentru că există riscul ca, la un moment dat, debutantul să aibă un salariu mai mare decât un angajat care are definitivatul sau chiar gradul 2, deci lucrurile acestea trebuie evitate. Toţi sunt trataţi cu cea mai mare atenţie, vor fi creşteri salariale corespunzătoare. Important este să corectăm micile funcţionalităţi de ordin tehnic, să vedem legea aprobată şi mai departe’, a spus Marius Nistor.

Consultările pe tema proiectului de lege privind salarizarea unitară au continuat joi, când ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, s-au întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie.

Discuţiile pe marginea salarizării unitare au început luni, primii chemaţi la consultări fiind reprezentanţii sindicatelor din ordine publică, şi au continuat marţi cu sindicatele din Sănătate.

Te-ar mai putea interesa și
Cât este salariul mediu net în România şi unde sunt cele mai mari lefuri – date oficiale mai 2026 (INS)
Cât este salariul mediu net în România şi unde sunt cele mai mari lefuri – date oficiale mai 2026 (INS)
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,7% în luna mai faţă de aprilie, până la valoarea de 5.684 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,6%, arată datele publicate,......
China se pregătește pentru era post-Putin. Beijingul caută să „subjuge” Rusia după prăbușirea regimului Putin (WSJ)
China se pregătește pentru era post-Putin. Beijingul caută să „subjuge” Rusia după prăbușirea regimului ...
Sub conducerea lui Vladimir Putin, care a rupt legăturile cu Occidentul, Rusia s-a transformat pe deplin într-un partener ...
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Lipsa unor reguli contabile şi fiscale clare pentru societăţile care operează cu criptoactive poate genera litigii între ...
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada încearcă să încheie un acord comercial cu Mercosur înainte de sfârşitul anului, cu scopul de a găsi alţi ...