Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a demisionat din funcţie UPDATED

Ministrul Finanţelor, acuzat de trafic de influenţă de procurorii DNA, şi-a depus astăzi demisia, a declarat premierul Victor Ponta, la Romania TV.
Economica.net - Dum, 15 mart. 2015, 17:00
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a demisionat din funcţie UPDATED

„”Am discutat astăzi la prânz cu domnul Darius Vâlcov, care bineînţeles că mi-a înaintat demisia domniei sale. Am vorbit apoi pe după-amiază, spre seară şi cu preşedintele. Aştept de la domnul Vâlcov, care a avut un rol foarte important şi pozitiv, ca în zilele următoare să termine proiectul de Cod Fiscal. Iar imediat o să mă gândesc la cel care v-a fi numit şi îi voi înainta propunerea preşedintelui. I-am acceptat demisia, însă i-am cerut ca în zilele imediat următoare, cred că miercuri era termen, să prezinte proiectul de Codul de procedură fiscală şi Codul Fiscal pentru că dincolo de persoana domnului Vâlcov, a mea, a altcuiva, pentru România este un lucru foarte important să avem aceste proiecte ” a anunţat premierul Victor Ponta, în direct la România TV.

Klaus Iohannis i-a cerut premierului Victor Ponta să-l revoce din funcţia ministru al Finanţelor pe Darius Vâlcov, după ce procurorii DNA au anunţat vineri începerea urmăririi penale pentru trafic de influenţă în perioada în care era primar în Slatina.

„Având în vedere că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de ministrul Finanțelor, domnul Darius Vâlcov, m-aș fi așteptat ca domnul Vâlcov să demisioneze din funcție, înțelegând că afectează activitatea și credibilitatea guvernului, ceea ce nu s-a întâmplat. În această situație, solicit premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcția de ministru al Finanțelor a domnului Darius Vâlcov”, se arată într-un comunicat de presă al lui Klaus Iohannis, postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Ponta nu a putut explica dacă Darius Vâlcov a demisionat înainte sau după solicitarea publică făcută de preşedintele Iohannis. Comunicatul a fost postat pe site-ul preşedinţiei în jurul orei 17.45.

Procurorii DNA au dispus vineri seara efectuarea urmăririi penale faţă de ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, pentru trafic de influenţă în calitate de primar al municipiului Slatina. Ministrul Finanţelor a spus sâmbătă că nu demisionează din funcţie.

„În 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări”, se arată într-un comunicat al DNA transmis vineri.

Procurorii susţin că, în noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul”. ADI a delegat serviciile de alimentare cu apa şi canalizare în aria de implementare a proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt”.

DNA precizează că în cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt”.

Citeşte şi: DNA: Darius Vâlcov se întâlnea cu ceilalţi suspecţi în cimitir şi primea „comisionul” în pungi de plastic

„Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, membrii comisiei au procedat, la îndemnul suspectului Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri. În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzata în judeţul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări. Administratorul societăţii şi suspectul Vâlcov au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei”, se spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a câştigat 109 miliarde de dolari în primul trimestru
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a câştigat 109 miliarde de dolari în primul trimestru
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume în condiţiile în care deţine active de peste 1.600 miliarde de dolari, a raportat joi un profit de 1.200 de miliarde de coroane......
Ţările UE trebuie să trimită sisteme antirachetă Ucrainei, spune Borrell
Ţările UE trebuie să trimită sisteme antirachetă Ucrainei, spune Borrell
Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ...
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 10,8% în primele două luni
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 10,8% în primele două luni
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie brută cu 10,8%, în perioada 1 ianuarie -29 februarie 2024, faţă ...
ACEA: Piaţa auto din UE a scăzut cu 5,2% în martie ca urmare a Sărbătorilor Pascale
ACEA: Piaţa auto din UE a scăzut cu 5,2% în martie ca urmare a Sărbătorilor Pascale
 Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 5,2% în ritm anual în luna martie, primul declin ...