Ministrul Finanţelor despre o nouă reducere a CAS: Nu există bani în buget

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a declarat luni că nu există bani în buget pentru o nouă reducere a CAS în acest an, iar o decizie legată de salariile bugetarilor se va lua în momentul elaborării bugetului pe anul 2017, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 22 feb. 2016, 15:28
Ministrul Finanţelor despre o nouă reducere a CAS: Nu există bani în buget

‘Este un impact de 7 miliarde de lei, bani care nu există în buget. Noi avem acum un deficit bugetar prognozat de 2,95% din PIB, adică foarte aproape de limita de 3%, conform angajamentelor pe care România le are în faţa UE’, a precizat Dragu după ce a participat la şedinţa grupului PSD din Camera Deputaţilor.

Întrebată dacă ia în calcul îngheţarea salariilor pentru bugetari, Dragu a spus: ‘Nu am ajuns în acest punct. Aceasta este o decizie care se va lua în momentul elaborării bugetului pe 2017’.

Cât priveşte impozitul specific pentru turism, ministrul Finanţelor a spus că impactul aplicării acestuia este discutabil.

‘Credem că acest impozit specific ar putea conduce la o reducere a impozitelor plătite de către marii operatori şi o creştere a impozitelor ce vor fi plătite de către micii operatori. Per total, impactul este discutabil, se preconizează aici două riscuri şi în principal mă gândesc la riscuri la nivelul micilor operatori, în ce măsură aceştia vor putea face faţă, vor putea continua business-ul în condiţiile unor impozite sporite’, a explicat Dragu.

Referitor la discuţiile pe care le-a avut cu grupul PSD din Camera Deputaţilor, ministrul Finanţelor a spus că au fost întrebări din Codul fiscal, din zona de redevenţe sau legate de impozitul specific pentru turism.

‘Am avut discuţii constructive, pozitive. S-au ridicat probleme cu care ne confruntăm cu toţii, am avut întrebări din Codul fiscal, din zona de redevenţe, impozitul specific pentru turism’, a afirmat Anca Dragu.

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...