Ministrul Finanţelor: Obiectivul nostru este de a nu închide economia pentru că ar fi reţeta clară spre faliment

Obiectivul autorităţilor este de a nu închide economia, pentru că ar fi reţeta clară către faliment, a anunţat joi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 30 oct. 2020, 03:05
Ministrul Finanţelor: Obiectivul nostru este de a nu închide economia pentru că ar fi reţeta clară spre faliment

Potrivit şefului de la Finanţe, nici în perioada martie – aprilie România nu a închis toată economia, în condiţiile în care sectorul construcţiilor a funcţionat, însă chiar şi aşa costurile au fost foarte mari, de aproximativ două puncte procentuale din Produsul Intern Brut.

„Soluţia nu este închiderea economiei pentru că avem nevoie ca economia să funcţioneze, avem nevoie de venituri la buget, avem nevoie ca acei bani să se ducă înapoi în economie. Obiectivul nostru este de a nu închide economia, nu vrem să închidem economia pentru că asta este reţeta clară spre faliment. Costul acelor două luni de zile (martie, aprilie, n.r.) a fost de aproape două puncte procentuale din PIB, din creşterea economică, enorm în acea perioadă”, a subliniat Florin Cîţu, la B1TV.

În aceste condiţii, ministrul consideră că se poate merge cu economia deschisă, însă cu reguli clare, pe care le solicită, de altfel, toţi antreprenorii.

„Cred că putem merge în perioada următoare cu economia deschisă, dar cu reguli clare. Toţi antreprenorii ne cer reguli clare.
Cum să-şi ţină compania deschisă, cum să vină oamenii la muncă şi să poată să funcţioneze în condiţiile de acum, poate cu mai puţini oameni, dar să nu mai închidem economia de tot. Acesta este obiectivul, să rămânem cu economia deschisă, poate la o capacitate mai mică, dar să nu închidem economia. Şi asta a fost şi discuţia cu HoReCa. Am spus că rămân deschise 30% etc.”, a precizat sursa citată.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a punctat că nu se poate cere totul de la Guvern, iar oamenii trebuie să fie responsabili.

„Nu putem cere totul de la guvern. Noi dăm nişte linii directoare dar trebuie să fim responsabili. Lucrăm cu foarte puţini oameni aici la minister, mai mulţi acasă. Îi schimbăm, îi rotim. Am departamente foarte importante, de unde se fac plăţi, trezorerie ş.a.m.d., nu îmi permit ca oamenii toţi să fie bolnavi. Depinde de noi cât de buni manageri suntem”, a susţinut Cîţu.

El a menţionat, în context, că politica fiscală ar trebui să fie proactivă, amintind de suma de 35 miliarde de lei injectată în economie până acum.

Florin Cîţu a mai spus că autorităţile au învăţat foarte mult din perioada de început a crizei sanitare (martie – aprilie) şi a subliniat că ţara nu ar fi mers către acel lockdown dacă rezervele nu ar fi fost goale.

„Am învăţat foarte mult din perioada martie – aprilie. România este ţara care nu a închis toată economia, tot ceea ce a însemnat sectorul construcţii nu a fost închis. Nu ne duceam către acel lockdown dacă am fi găsit ceva în rezervele ţării. Încă aştept ca instituţiile statului să îi ia pe cei responsabili de acest lucru. Mi se pare că acolo este chiar o crimă împotriva românilor. Îi aştept pe aceştia să investigheze pentru că am găsit rezervele pe zero pentru măşti, dezinfectant”, a mai afirmat oficialul.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau deja în aer
Armata SUA a fost la un pas să ia cu asalt o navă chinezească, bazându-se pe un raport fals făcut cu AI. Avioanele erau ...
Un raport de intelligence distribuit în cadrul armatei americane în această primăvară, în plin război cu Iranul, a declanşat imediat alarma: o navă chineză aflată în Orientul Mijlociu......
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg, perturbat de drone
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic ...
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară ...
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră ...