Ministrul german de Finanţe cere o decizie rapidă privind introducerea monedei euro digitale

Ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, a declarat vineri că europenii ar trebui să depună eforturi susţinute pentru a veni cu o soluţie la plăţile digitale, deoarece există o cerere imensă pentru monedă digitală din partea consumatorilor şi a companiilor, transmite Reuters
Economica.net - vin, 27 nov. 2020, 11:10
Ministrul german de Finanţe cere o decizie rapidă privind introducerea monedei euro digitale

Cele mai mari bănci centrale din lume, inclusiv Banca Centrală Europeană, analizează modul în care propriile lor monede digitale pot juca un rol în simplificarea plăţilor interne şi externe.

„În ceea ce priveşte versiunea digitală a monedei euro, cred că trebuie depuse eforturi susţinute, nu trebuie să aşteptăm. Trebuie să putem decide oricând că ar trebui să facem ceva în privinţa introducerii unei monede euro digitale”, a declarat Scholz, la o conferinţă online dedicată plăţilor în Europa în viitor.

Monedele digitale bancare centrale (CBDC) vor permite celor care le deţin să facă plăţi prin internet, posibil chiar offline, concurând cu actualele metode de plată electronice, cum ar fi portofelele digitale, băncile online sau criptomonedele.

Jens Weidmann, membrul al Comitetului executiv al BCE, a avertizat vineri că emiterea unei monede euro digitale ar fi un efort imens pentru Banca Centrală Europeană şi va fi un proces de durată.

„Dacă aş opta pentru CBDC, introducerea lor ar fi un efort imens logistic şi tehnic şi, prin urmare, va fi un proces de durată”, a explicat Weidmann, care este şi preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank).

Pentru Statele Unite este mai important „să nu comită erori, decât să fie primele” în orice evoluţie a unei monede digitale transfrontaliere, a afirmat luna trecută preşedintele Rezervei Federale a SUA (Fed), Jerome Powell.

„Credem că este mai important să înţelegem bine decât să fim primii, iar să înţelegem bine înseamnă nu doar să ne uităm la potenţialele beneficii ale monedei digitale bancare centrale, ci şi la potenţialele riscuri, şi de asemenea să recunoaştem soluţiile de compromis care trebuie examinate cu multă atenţie”, a declarat şeful Fed, la o masă rotundă dedicată plăţilor digitale, găzduită de FMI.

Este vital ca Rezerva Federală a SUA să evalueze ce impact ar putea avea o monedă digitală bancară centrală asupra unor probleme de importanţă majoră, cum ar fi politica monetară, stabilitatea financiară, securitatea cibernetică şi prevenirea activităţilor ilegale, a explicat Powell.

Şi Banca Centrală Europeană a anunţat că va începe să experimenteze o versiune digitală a monedei euro. Instituţia a subliniat că o monedă euro digitală ar reprezenta o formă electronică de bani ai băncii centrale, care ar fi accesibilă tuturor cetăţenilor şi firmelor, precum bancnotele, dar în format digital, pentru efectuarea plăţilor zilnice într-un mod rapid, uşor şi sigur. Aceasta ar completa numerarul, fără a-l înlocui. Eurosistemul va continua, în orice caz, să emită numerar.

Grupul operativ al Eurosistemului, ce reuneşte experţi din cadrul BCE şi de la 19 bănci centrale naţionale din zona euro, a identificat scenarii posibile care ar impune emisiunea unei monede euro digitale. Printre acestea se numără: o cerere sporită de plăţi electronice în zona euro care ar necesita un mijloc de plată digital european fără risc, o reducere semnificativă a utilizării numerarului ca mijloc de plată în zona euro, lansarea unor mijloace de plată private la nivel mondial care ar putea genera preocupări în materie de reglementare şi ar prezenta riscuri la adresa stabilităţii financiare şi a protecţiei consumatorilor, precum şi o utilizare masivă de monede digitale ale băncii centrale emise de bănci centrale străine.

Te-ar mai putea interesa și
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face cumpărăturile, iar decontările de criptomonede vor crește spectaculos
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face ...
VISA arată că 2026 va depăși 2025 în privința evoluției plăților digitale. De la cumpărături cu agenţi AI la progrese majore în utilizarea stablecoin, anul viitor va depăşi 2025 –......
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Ucraina a organizat pentru prima dată licitații lunare comune de rezervare de capacitate de energie electrică pe liniile ...
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Papa Leon al XIV-lea a avertizat joi că lumea nu se salvează ascuţind săbii, ci prin iertare şi înţelegere, în timpul ...
Lege nouă pentru junk-food. Publicitatea la „mâncarea nesănătoasă”, în Marea Britanie, interzisă cu excepţia orelor nocturne
Lege nouă pentru junk-food. Publicitatea la „mâncarea nesănătoasă”, în Marea Britanie, interzisă cu excepţia ...
Publicitatea pentru ceea ce este numit "junk food" - mâncare nesănătoasă, bogată în zaharuri, sare şi grăsimi saturate ...