Ministrul Mediului anunţă ajutor de stat pentru industria de reciclare, o premieră în România

Ministerul Mediului a cuprins în bugetul din 2018 o sumă destinată sprijinirii industriei de reciclare din România, printr-o schemă de ajutor de stat, a anunţat, joi, ministrul de resort, Graţiela Gavrilescu. 
Economica.net - J, 22 feb. 2018, 19:40
Ministrul Mediului anunţă ajutor de stat pentru industria de reciclare, o premieră în România

‘Cum procentul de reciclare a deşeurilor este extrem de mic în România şi cum această industrie ar trebui să o dezvoltăm şi nu oricum, am decis să prindem bani în bugetul Fondului de Mediu pentru o schemă de ajutor de stat, o premieră pentru România. Este un lucru pe care ni-l dorim să fie extins, ca, prin implementarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi instrumentele economice pe care Guvernul le va adopta în perioada următoare, colectarea selectivă să aibă o pondere extrem de mare, benefică pentru generaţiile viitoare nu numai din punct de vedere economic, dar cu precădere din punct de vedere al sănătăţii populaţiei. În acelaşi timp, prin banii de la Fondul de Mediu, vom lansa Programul Naţional de Conştientizare, Informare şi Educare a Populaţiei, în sensul de a-i învăţa cum să colecteze selectiv. Avem deja protocol de colaborare cu Ministerul Educaţiei şi cu Ministerul Sănătăţii’, a spus Gavrilescu.

Conform ministrului Mediului, la momentul actual, România are o rată de reciclare a deşeurilor de aproximativ 7%.

‘Noi am fost obişnuiţi nu să colectăm selectiv, cum se întâmpla pe vremuri, când duceam sticle şi borcane la şcoală, un mod excepţional de conştientizare, de protecţie a resurselor naturale. Lucrul acesta trebuie să-l facem în continuare, iar măsurile o să le vedeţi’, a adăugat ministrul.

Hotărârea de Guvern privind Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD) a fost aprobată în 20 decembrie 2017, acest lucru conducând la închiderea unei proceduri de infringement aflată în fază contencioasă, din cauza luării deciziei de sesizare de către Comisia Europeană a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), precum şi la evitarea acordării de sancţiuni pecuniare României.

Totodată, PNGD contribuie la îndeplinirea uneia dintre condiţionalităţile ex-ante pentru accesarea fondurilor europene în domeniul deşeurilor, din cadrul POIM, se subliniază în comunicat.

Pe 27 aprilie 2017, Comisia Europeană (CE) a trimis România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a revizui şi adopta Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) şi ale economiei circulare.

Conform forului european, autorităţile române trebuiau să revizuiască şi să actualizeze Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, cel târziu în 2013. Comisia a iniţiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în septembrie 2015 şi a trimis României un aviz motivat în mai 2016, solicitându-le autorităţilor să adopte rapid aceste instrumente de baza prevăzute de legislaţia în materie de deşeuri.

Executivul comunitar afirma că România este unul dintre cele mai neperformante state membre în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor municipale solide. În 2015, aceasta a înregistrat cea mai mare rata de depozitare a deşeurilor din UE, mai exact 72%, cu mult peste media UE de 25,6%.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...