Ministrul Muncii: Pensiile militare nu vor mai creşte odată cu majorările salariale. OUG săptămâna aceasta

Ministerul Muncii va emite săptămâna viitoare (n.r. săptămâna 31 iulie-6 august) o Ordonanţă de Urgenţă prin care pensiile speciale ale MApN, MAI şi SRI nu se vor mai actualiza în raport cu salariile celor aflaţi în activitate, ci vor creşte doar în raport cu rata inflaţiei, a declarat, duminică seara, la Antena 3, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, precizând că această ordonanţă va intra în vigoare în jurul datei de 15 septembrie. În prezent, pensiile speciale ale celor care au lucrat în MApN, SRI şi MAI cresc ori de câte ori cresc salariile încasate de angajaţii din aceste domenii. 
Economica.net - lun, 31 iul. 2017, 06:01
Ministrul Muncii: Pensiile militare nu vor mai creşte odată cu majorările salariale. OUG săptămâna aceasta

În prezent, pensiile militare sunt mai mari decât salariile pe care le-au avut beneficiarii, datorită unei prevederi de lege care spune că pensiile militare se actualizează ori de câte ori cresc salariile celor încadraţi în funcţiile din care s-au pensionat beneficiarii de pensii speciale. 

‘Avem de gând să dăm o Ordonanţă chiar săptămâna viitoare. Noi am lucrat la ea. Nu ne-am apucat încă pe legea pensiilor pe partea de contributivitate, unde este absolut obligatoriu să facem creşterile pe care le avem în programul de guvernare. Însă, după apariţia legii salarizării, ne-am dat seama că, dacă nu corectăm sistemul, în sensul că lăsam pensiile de serviciu să se actualizeze cu ceea ce este la cei activi, vom ajunge într-o situaţie foarte neplăcută începând de anul viitor, pentru că, din păcate, economia nu poate să susţină astfel de creşteri. Prin această Ordonanţă de urgenţă, noi ne-am stabilit câteva principii. În primul rând nu scădem nicio pensie aflată în plată.(…) Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate în sistem, că ne-am bătut joc de oameni, ne-am hotărât ca termenul ei de intrare în vigoare să fie undeva la data de 15 septembrie. Adică, cine vrea să iasă la pensie, poate să o facă începând de mâine până la data de 15 septembrie, însă trebuie să ştie un lucru: că nu li se mai actualizează pensiile în raport cu salariile celor din activitate, ci li se indexează cu rata inflaţiei în fiecare an. Adică nu le îngheţăm, le lăsăm să crească, dar cu rata inflaţiei’, a explicat Olguţa Vasilescu.

Aceasta a subliniat că în prezent foarte mulţi dintre cei din sistem (Apărare, Interne etc) preferă să iasă la pensie chiar şi la 40 de ani, deoarece pot primi o pensie chiar şi de 120% faţă de salariu. 

Foarte mulţi dintre cei care sunt în sistem la ora actuală preferă să plece la o vârstă foarte mică în pensie, se întâmplă chiar şi la 40 de ani, pentru că aşa cum arată legislaţia la ora actuală poţi ieşi cu o pensie de 120% faţă de salariu, după care se actualizează pensia respectivă în funcţie de creşterile salariale pe care le au cei care sunt activi. Se ia 85% din brut şi se adaugă sporurile şi iese cu mai mult decât are netul la pensie. (..) Pensia se actualizează întotdeauna în funcţie de cei care sunt activi. Asta înseamnă că, dacă anul viitor vom creşte salariile cu 25%, şi le vom creşte, fără niciun fel de dubii, în 2019 vor fi iarăşi creşteri salariale de 25%, li se actualizează pensiile cu 25% sau cu cât cresc salariile celor care sunt în activitate’, a explicat Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a reiterat că această formulă de actualizare nu este corectă nici faţă de cei care au contribuit, nici faţă de stat.

‘Cred că ordonanţă va trece săptămâna viitoare pentru că nu este corectă această formulă de actualizare, nici faţă de ceilalţi care au contribuit, nici faţă de statul român până la urmă, care este încorsetat de nişte bugete, de un deficit de 3%. Sistemul nu mai poate să susţină o astfel de creştere. Nu nu este vorba de pensiile care sunt în plată la ora actuală, pe care le plătim şi pe care ni le permitem noi ca stat, dar dacă le lăsăm să se dubleze eu nu mai sunt atât de convinsă că vom putea să le plătim. Şi atunci ce facem, tăiem salariile celor aflaţi în activitate la ora actuală? (…)’, a spus Vasilescu.

Întrebată dacă acest proiect de ordonanţă a fost discutat cu sindicatele, ministrul Muncii a răspuns: ‘nu’, dar a adăugat că au fost discuţii în momentul analizei pe Legea salarizării unitare ‘pentru că atunci am ştiut foarte clar care va fi impactul pe pensii’.

‘Noi am fost foarte apropiaţi de sistem pentru că nu am intrat cu forcepsul, pentru că puteam să mărim vârsta de pensionare, puteam spune: gata de mâine se încheie, nu la 15 septembrie, ca să nu mai aveţi timp să depuneţi dosarele de pensionare. Nu le-am făcut pentru că am considerat că toate lumea trebuie să fie informată şi că aşa nu se mai poate continua’, a precizat Ministrul Muncii.

Te-ar mai putea interesa și
21 de milioane de euro din PNRR pentru valorificarea gunoiului de grajd. Ghidul de finanțare a fost publicat astăzi
21 de milioane de euro din PNRR pentru valorificarea gunoiului de grajd. Ghidul de finanțare a fost publicat astăzi
Ghidul de finanţare pentru investiţii în capacităţi de producţie a energiei din biogaz pe bază de gunoi de grajd, cu alocare financiară de aproape 21 milioane de euro prin Planul Naţional de......
Polonia va construi 800 de tancuri şi va stimula industria naţională de armament
Polonia va construi 800 de tancuri şi va stimula industria naţională de armament
Ministrul apărării polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri intenţia guvernului său ca 820 din cele 1.000 ...
Iranul dă de înţeles că nu va răspunde presupusului atac al Israelului
Iranul dă de înţeles că nu va răspunde presupusului atac al Israelului
Armata iraniană a dat de înţeles vineri că nu va răspunde presupusului atac cu drone suferit în noaptea de joi spre ...
Rusia îşi accelerează producţia de tancuri şi lansatoare de rachete termobarice – Şoigu
Rusia îşi accelerează producţia de tancuri şi lansatoare de rachete termobarice – Şoigu
Ministrul apărării rus Serghei Şoigu a declarat vineri că ţara sa îşi accelerează producţia de tancuri şi de sisteme ...