Ministrul Tătaru: Este nevoie de actualizarea Legii sănătăţii; este depăşită

Unităţile sanitare trebuie să rămână în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi este necesară actualizarea Legii sănătăţii, întrucât aceasta este "depăşită", a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, în condiţiile în care raportul privind Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava a arătat că au fost depistate mai multe deficienţe, una dintre acestea vizând planificarea reacţiei şi protecţiei faţă de criza sanitară COVID-19, scrie Agerpres. 
Economica.net - joi, 14 mai 2020, 07:27
Ministrul Tătaru: Este nevoie de actualizarea Legii sănătăţii; este depăşită

„Ceea ce s-a întâmplat la Suceava trebuie să reprezinte o lecţie pentru noi toţi. După ridicarea stării de urgenţă, vom avea mult de lucru pentru reorganizarea şi eficientizarea sistemului sanitar. Consider că, pentru încă o perioadă, unităţile sanitare trebuie să rămână în coordonarea ministerului. Este nevoie şi de actualizarea Legii sănătăţii, pentru că actuala variantă este depăşită”, a afirmat Tătaru, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.

O echipă militară condusă de generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a preluat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, în perioada 2 – 30 aprilie.

Secretarul de stat a transmis un raport ministrului Sănătăţii după încheierea misiunii, care arată că au fost depistate mai multe deficienţe privind planificarea reacţiei şi protecţiei faţă de criza sanitară COVID-19, precum şi în alertarea şi antrenarea echipelor medicale.

Conform raportului, conducerea instituţiei „nu mai era eficientă”, Consiliul medical nefiind convocat oficial din luna februarie, structura funcţională a spitalului era „redusă”, sectoarele în care erau internaţi pacienţii COVID -19, UPU funcţionau la o capacitate de „avarie” din cauza asigurării „minimale” cu personal – aproximativ 15%, iar protecţia personalului, cu excepţia unor persoane din UPU, Sectorul de Boli infecto-contagioase şi Sectorul Boli interne – COVID-19, era „inadecvată, necorespunzătoare, improvizată”.

Documentul mai relevă că nu a fost asigurat managementul riscului de infectare în afara spitalului, iar capacitatea de testare era redusă şi „nu a reuşit să acopere”, în timp util, necesităţile de investigare.

„În data de 1 mai 2020 a fost predat un spital funcţional noii conduceri interimare care este legitimă şi beneficiază de încredere şi susţinere din partea întregului colectiv al spitalului, care are experienţă competentă managerială, are planuri clare, sistematice de acţiune, obiective bine stabilite, are autoritate şi potenţial de conducere corespunzător”, se precizează în comunicat.

De asemenea, au fost reluate activităţile Consiliului medical şi Comitetului director la nivel „corespunzător” solicitărilor şi „s-a intensificat” colaborarea cu membrii Consiliului de administraţie al spitalului, iar documentele administrative – ROI, ROF, proceduri operaţionale, cerinţe şi circuite funcţionale, planuri de operaţionalizare şi reacţie specifice crizei sanitare COVID-19 au fost actualizate, analizate şi avizate.

„Spitalul este pregătit pentru escaladarea/descaladarea epidemică COVID-19. Sunt asigurate: protecţia individuală a personalului conform normelor legale, circuite funcţionale şi zone de diagnostic/tratament specifice crizei. Resursa umană este recuperată într-o proporţie importantă. Riscul de infecţie a personalului a fost diminuat la maximum (ţinută de protecţie, circuite funcţionale, antrenamente ale personalului, relaţii în serviciu)”, indică sursa citată.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în timpul misiunii, echipa condusă de secretarul de stat a luat măsuri privind protecţia individuală a personalului, stabilirea circuitelor funcţionale specifice, carantinarea instituţionalizată a personalului sănătos, controlul respectării normelor de protecţie individuală şi a circuitelor funcţionale de către angajaţii spitalului.

De asemenea, a fost elaborat un plan etapizat de operaţionalizare graduală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava pentru atingerea capacităţii de răspuns maximal şi s-au întocmit, avizat şi implementat procedurile, protocoalele şi ghidurile de practică – în diagnosticarea, tratarea şi îngrijirea pacienţilor COVID-19, iar întreg personalul medical a fost testat. Totodată, a fost crescută capacitatea de testare SARS-CoV-2 a unităţii.

Conform sursei citate, s-au proiectat un pavilion de triaj-admisie – TI pentru Sectorul Boli infecto-contagioase şi mai multe unităţi modulare de acces protejat pentru personalul spitalului: garderobă, sector echipare protecţie, decontaminare pentru fiecare acces/circuit în spital. 

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...