Ministrul Transporturilor a semnat autorizaţia pentru reabilitarea unui tronson din linia de cale ferată Simeria – Curtici

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a semnat luni autorizaţia de construire vizând reabilitarea liniei de cale ferată Simeria – Curtici – Frontieră, parte componentă a Coridorului IV Pan European, tronsonul cuprins între km 614–km 470 (Simeria), a anunţat marţi Ministerul Transporturilor, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 18 iul. 2017, 13:09
Ministrul Transporturilor a semnat autorizaţia pentru reabilitarea unui tronson din linia de cale ferată Simeria - Curtici

Coridorul IV pan-european, lung de circa 2.000 de kilometri, face legătura între oraşele germane Dresda şi Nurnberg şi metropola turcească Istanbul, cu trecere prin Cehia, Austria, Ungaria, România şi Bulgaria. Porţiunea românească a coridorului IV are circa 800 de kilometri, fiind cuprinsă între Curtici, judeţul Arad, şi Constanţa, pe traseul Curtici-Arad-Simeria-Sighişoara-Braşov-Bucureşti-Constanţa, potrivit News.ro.

Proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Simeria – Curtici – Frontieră parte componentă a Coridorului IV Pan – European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h”, face parte din proiectul de modernizarea rutei nordice a Coridorului IV Pan- European (Constanţa – Bucureşti – Braşov – Alba Iulia – Curtici) de pe teritoriul românesc, care poate fi considerată axa principală de transport feroviar dintre ţările vest europene şi Marea Neagră (portul Constanţa).

„Amplasamentul lucrărilor autorizate este situat pe tronsonul de cale ferată cuprins între km 614+000 (existent) – km 470+022 (existent) – secţiunea Frontieră – Simeria, care face parte din Axa prioritară TEN-T 22 (Coridorul IV Pan-European) şi se desfăşoară pe teritoriul judeţului Arad, de la km 528+990 (existent) până la km 614+000 (existent) (oraşul Lipova, comunele: Petriş, Săvârşin, Vărădia de Mureş, Bata, Bârzava, Conop, Păuliş şi Ghioroc) şi pe teritoriul judeţului Hunedoara, de la km 470+022 (existent) până la km 528+990 (existent) (municipiul Deva, oraşul Simeria, satul Şăuleşti, comuna Brănişca – satul Brănişca, comuna Burjuc – satele Burjuc, Tătăreşti, comuna Gurasada – satele Gurasada, Cîmpuri Surduc, Gothatea, comuna Ilia – satele Ilia, Bretea Mureşană, comuna Veţel – satele Veţel, Mintia, comuna Zam – satul Sălciva)”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, în dosarul în care este urmărit......
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă pentru investiții
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă ...
Bugetul pe 2026 al Metrorex ar putea fi aprobat azi în ședința de Guvern, ceea ce înseamnă că angajații companiei ...
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Acest studiu este realizat de Vela Group pe baza celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică ...
Mutare masivă făcută de Wizz Air: Zborurile suspendate spre Orientul Mijlociu revin din toamnă. De când se poate zbura din București și Cluj-Napoca
Mutare masivă făcută de Wizz Air: Zborurile suspendate spre Orientul Mijlociu revin din toamnă. De când se poate zbura ...
Wizz Air a anunțat că reia zborurile spe Abu Dhabi, oprite în primăvară atunci când a izbucnit conflictul dintre SUA ...