Ministrul Transporturilor: Anul viitor ar putea fi inaugurați peste 100 de kilometri de autostradă și drum expres

10 11. 2022
autostrada sibiu pitesti

„Când te duci la un minister, te duci cu activ și cu pasiv. Ceea ce a fost prevăzut anul acesta, erau cei 40 de kilometri de pe tronsonul 2 Craiova – Pitești. Asta nu înseamnă că la anul nu o să ajungem undeva poate mai bine de 100 de kilometri”, a declarat șeful Transporturilor la Antena 3.

Potrivit lui, anul viitor ar urma să fie finalizate loturi din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud), Drumul Expres Craiova – Pitești, Autostrada Transilvania, precum și Drumul Expres Brăila – Galați.

„În principiu trebuie să se termine loturile de pe A0 Sud, în jurul Bucureștiului, trebuie să se termine și cel puțin două tronsoane de pe Craiova – Pitești, trebuie să se termine pe Autostrada Transilvania alte două tronsoane. Și aici la Galați – Brăila, drum expres, e termen de finalizare la anul”, a estimat ministrul Transporturilor.

Prin inaugurarea lotului 1 din Autostrada Sibiu – Pitești, România va ajunge la 991 de kilometri de autostradă și drum expres, ratând astfel la „mustață” anul acesta depășirea bornei de 1.000 de kilometri de drumuri de mare viteză în trafic.

Sursa: CNAIR

 

 

 

 

 

 

 

Rețeaua de drumuri de mare viteză a României a crescut la 978 de kilometri (foto sus) odată cu darea în trafic a lotului de 21,35 de kilometri din Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12), care ocolește Slatina. Borna de 1.000 de kilometri putea fi depășită chiar de anul acesta, daca pe lângă lotul 1 din Autostrada Sibiu – Pitești (13 km), era dat în trafic și un tronson de 10 kilometri din Autostrada Bucureștiului (A0).