Ministrul Transporturilor: Până pe 15 august va fi lansată documentaţia pentru Autostrada Nordului

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat vineri, la Bistriţa, că până pe 15 august va fi lansată documentaţia pentru Autostrada Nordului, Petea-Suceava.
Economica.net - vin, 19 iul. 2019, 16:16
Ministrul Transporturilor: Până pe 15 august va fi lansată documentaţia pentru Autostrada Nordului

„Anunţasem iniţial că undeva în luna septembrie vom lansa documentaţia pentru Autostrada Nordului. (…) Am discutat şi cu compania şi cu cei de la achiziţii, am trezit pe toată lumea aseară, azi noapte – până pe 15 august lansăm documentaţia pentru Autostrada Nordului. Aşa am promis, aşa vom face. Domnului primar de la Beclean i-am spus aşa: că în momentul în care finalizează documentaţia, studiul de fezabilitate, pentru că s-a angajat să-l facă dânsul, în două luni de zile lansăm noi proiectarea şi execuţia’, a declarat ministrul Transporturilor.

Acesta a anunţat că tot până pe 15 august se lansează procedura pentru proiectarea şi execuţia variantei de ocolire Bistriţa şi a adăugat că până la sfârşitul lunii august se va lansa documentaţia pentru proiectarea şi execuţia DN 17D, Beclean-Cîrlibaba.

„Făcusem o promisiune tot în sala asta în 2017 cu privire la DN 17D Beclean-Cîrlibaba. (…) Până la sfârşitul lunii august dăm drumul şi la proiectare şi execuţie, cu clauze suspensive, cum ne-a învăţat domnul ministru Teodorovici. Să intrăm în linie dreaptă. Deci, astea sunt proiectele pe care ni le asumăm şi, totodată, centura de la Năsăud. Acum două săptămâni a fost o echipă de la Ministerul Transporturilor, a vorbit cu domnul primar despre acest obiectiv şi îl vom băga pe fonduri şi vom lansa documentaţia, tot aşa, sperăm până la sfârşitul lunii septembrie să dăm drumul la documentaţia pentru studiul de fezabilitate’, a mai precizat Cuc.

Te-ar mai putea interesa și
Premier Energy Group îl numește pe fostul director general al BVB Adrian Tănase în funcția de membru interimar al Consiliului de Administrație
Premier Energy Group îl numește pe fostul director general al BVB Adrian Tănase în funcția de membru interimar al Consiliului ...
Compania Premier Energy Group anunță numirea lui Adrian Tănase, CFA, în funcția de membru interimar al Consiliului de Administrație, începând cu data de 17 iulie 2026, în urma demisiei......
Ilie Bolojan le-a spus sindicatelor că PNL va vota Legea salarizării în varianta agreată cu Comisia Europeană
Ilie Bolojan le-a spus sindicatelor că PNL va vota Legea salarizării în varianta agreată cu Comisia Europeană
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, le-a dat asigurări, joi, reprezentanţilor confederaţiilor sindicale, că PNL va vota ...
MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a fost atacată cibernetic și nu poate fi accesată
MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a fost atacată cibernetic și nu poate fi accesată
Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi, dedicată derulării procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi ...
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și UE
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele ...
Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat finanțări noi în valoare 17,4 miliarde de euro pentru consolidarea ...