Ministrul Turismului speră la ieftinirea vacanţelor şi va propune luni scăderea TVA la 9%

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunţat vineri, la Sibiu, că speră la ieftinirea vacanţelor şi în acest sens va propune luni, Ministerului de Finanţe, reducerea TVA la 9 la sută.
Economica.net - vin, 31 mart. 2017, 08:08
Ministrul Turismului speră la ieftinirea vacanţelor şi va propune luni scăderea TVA la 9%

El a adăugat că pentru reducerea TVA este nevoie şi de aprobarea Comisiei Europene.

‘Luni înaintez documentaţia la Ministerul de Finanţe. Deci noi, Ministerul Turismului, vom face propunerea către Ministerul de Finanţe. Am avut o discuţie principială cu dânşii. Ne-au spus că trebuie înaintată o documentaţie către Comisia Europeană, apoi trebuie să aşteptăm răspunsul acestora. După cum ştiţi, în acea directivă, travel agency nu sunt introduse, deci nu pot avea o cotă diferenţiată la TVA. Noi putem, pentru că avem două cote diferenţiate la TVA, de 5 la sută la construcţii, respectiv de 9 la sută la alte produse, respectiv de 19 la sută’, a precizat ministrul Turismului, într-o conferinţă de presă.

Mircea Titus Dobre a spus că ‘nu ştie exact’ de când TVA-ul va fi de 9 la sută în turism.

Întrebat de către jurnalişti dacă reducerea TVA va duce la ieftinirea vacanţelor, ministrul Turismului a răspuns că ‘speră că da’.

‘Eu sper că da. Fiecare trebuie să aibă în ofertă preţul plus TVA. Nu trebuie să introducă TVA-ul în preţul respectiv când face oferta’, a spus Mircea Titus Dobre.

Ministrul Turismului este prezent vineri, la Sibiu, la Adunarea Generală a ANAT.

Te-ar mai putea interesa și
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România. ...
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Pentru generația care iese la pensie peste trei decenii, prima pensie va reprezenta cam jumătate din salariul brut din ...