MIPE a prelungit perioada de preînscriere în platforma IMM Recover pentru granturile de investiţii în retehnologizare

Etapa de preînscriere în platforma IMM Recover pentru contractarea de granturi pentru investiţii în retehnologizare - Acţiunea 4.1.1 BIS a fost prelungită, iar data estimată pentru lansarea apelului de proiecte şi depunerea cererilor de finanţare în aplicaţia informatică IMMRECOVER, însoţite de anexele menţionate în Ghidul Solicitantului, este 25 octombrie 2022, ora 10:00, urmând a se închide pe 31 octombrie 2022, ora 23:59:59, a anunţat luni Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 17 oct. 2022, 20:40
MIPE a prelungit perioada de preînscriere în platforma IMM Recover pentru granturile de investiţii în retehnologizare

„Perioada de preînscriere pentru acţiunea 4.1.1. BIS – ‘Investiţii în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare şi al construcţiilor, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă’ a fost prelungită. Completările aduse Ghidului aferent acestei acţiuni sunt disponibile pe site-ul MIPE”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

În perioada de preînscriere, potenţialii beneficiari se pot înrola în aplicaţia IMM Recover şi pot pregăti documentele pentru Acţiunea 4.1.1. BIS – „Investiţii în activităţi productive” – Tip de proiect: „Investiţii în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare şi al construcţiilor, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă”.

Corrigendum-ul la Ghidul solicitantului aferent investiţiilor în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare şi al construcţiilor, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă, acţiunea 4.1.1. „Investiţii în activităţi productive” din cadrul Axei prioritare 4 – Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19, a Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020 este disponibil pe site-ul ministerului. Documentul conţine, printre altele, detalii privind departajarea proiectelor cu punctaje egale şi detalii privind soldul balanţei comerţului cu bunuri şi servicii aferent anului 2021, comunicat de INS şi BNR.

„Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pune la dispoziţia solicitanţilor Manualul utilizatorului pentru platforma granturi.imm.gov.ro. Documentul cuprinde toate informaţiile tehnice despre etapele pe care utilizatorii ar trebui să le parcurgă pentru depunerea aplicaţiilor electronice. Solicitările privind relocarea contului în aplicaţia electronică IMM Recover pentru Acţiunea 4.1.1. BIS – ‘Investiţii în activităţi productive’ – Tip de proiect: ‘Investiţii în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare şi al construcţiilor, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă’, trebuie transmise pe adresa de email: [email protected]”, se spune în comunicat.

Ghidul solicitantului este publicat pe site-ul MIPE. Detalii privind apelurile de proiecte POC (Măsura 411 si 411 BIS) sunt disponibile apelând Call center-ul MIPE la numărul 031.9268 – Tasta 2.

Obiectivul apelului îl reprezintă refacerea capacităţii de rezilienţă a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi întreprinderilor mijlocii, prin acordarea de sprijin din fonduri externe nerambursabile pentru realizarea de investiţii iniţiale sau investiţii iniţiale în favoarea în retehnologizare, în domeniul curent de activitate sau într-un domeniu diferit de activitate.

Bugetul total alocat este echivalentul în lei al sumei de 290.000.000 euro, din care 150.000.000 euro FEDR-REACT EU şi 29.070.298 euro cofinanţare de la bugetul de stat, precum şi diferenţa până la bugetul maxim alocat, respectiv 110.929.702 euro din fonduri ce se pot deconta din fonduri externe nerambursabile prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut la art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

Granturile se acordă pentru investiţii iniţiale sau investiţii iniţiale în favoarea unei noi activităţi economice, destinate retehnologizării: sub forma de ajutor de stat regional, cu respectarea prevederilor legale privind Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare; au o valoare cuprinsă între 50.000 euro şi 500.000 euro, în limita de maxim cinci ori cifra de afaceri realizată în exerciţiul financiar 2021;
cofinanţarea proprie a beneficiarilor se asigură în procent de 30% – 60% pentru întreprinderi mijlocii, respectiv 25%-50% pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici, în funcţie de regiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, după naționalizarea de acum 50 de ani
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că nu exclude posibilitatea unui război cu Venezuela, în timp ce marina militară americană continuă să atace în apropierea acestei ţări......
Românii de la Prime și Monsson pun o instalație specială de stocare a energiei la un parc eolian din Dobrogea, deținut de o româncă celebră
Românii de la Prime și Monsson pun o instalație specială de stocare a energiei la un parc eolian din Dobrogea, deținut ...
Producătorul român de baterii de stocare Prime Batteries Technology și dezvoltatorul român de proiecte regenerabile Monsson ...
Președintele Nicușor Dan se vede cu Donald Trump. Anunțul făcut de ministrul Oana Țoiu. Când va fi întâlnirea
Președintele Nicușor Dan se vede cu Donald Trump. Anunțul făcut de ministrul Oana Țoiu. Când va fi întâlnirea
Ministrul de externe, Oan Țoiu, a anunțat că președintele României, Nicușor Dan, se va vedea cu președintele Statelor ...
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs valutar
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs ...
Anunț oficial pentru toți clienții ING. Sunt deja disponibile noile pachete de cont curent, după cum anunța banca încă ...