MIPE a transmis către Ministerul Finanțelor pentru rambursare două declaraţii de cheltuieli în valoare de 281,45 de milioane de euro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), a transmis vineri Autorităţii de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor, spre certificare şi rambursare, două declaraţii de cheltuieli în valoare totală de 281,45 de milioane de euro, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 30 iun. 2023, 20:46
MIPE a transmis către Ministerul Finanțelor pentru rambursare două declaraţii de cheltuieli în valoare de 281,45 de milioane de euro

„Ne apropiem cu paşi repezi de închiderea exerciţiului financiar 2014-2020 şi ritmul în care trebuie să acţionăm necesită o accelerare indiscutabilă pentru că nu vreau să lăsăm nefolosit niciun euro din fondurile care asigură finanţarea proiectelor de infrastructură. Nevoia dezvoltării sectorului nu cred că poate genera dubii pentru nimeni din România, dar acum, în aceste ultime șase luni de cadru financiar, autorităţile şi beneficiarii trebuie să colaboreze mai strâns ca niciodată să închidem cu o rată de absorbţie maximă la nivelul POIM”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Din alocarea totală pentru perioada 2014-2020, în valoare de 9,33 de miliarde de euro, pentru proiectele derulate prin acest program operaţional, Comisia Europeană a rambursat României 6,57 de miliarde de euro până la sfârşitul lunii mai a.c. Suma totală transmisă spre decontare era de 7,53 de miliarde de euro, însemnând o rată de absorbţie de peste 80%.

Sumele reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor derulate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Te-ar mai putea interesa și
Scene incredibile la Inspecția Muncii. Șefii din teritoriu au adus pe rând pungi cu mâncare, băutură și nu numai inspectorului general, Dantes Nicolae Bratu-Presă
Scene incredibile la Inspecția Muncii. Șefii din teritoriu au adus pe rând pungi cu mâncare, băutură și nu numai inspectorului ...
Dantes Nicolae Bratu, inspectorul general al Inspectiei Muncii și unul dintre cei mai longevivi șefi de instituții din România, deși cu unele pauze de la conducere, a fost fotografiat când......
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol spun că au trecut de pragul de 50% pe lotul 2
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol spun că au trecut de pragul de 50% pe lotul 2
Lucările la lotul 2 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș au depășit stadiul fizic de 50%, potrivit unui reprezentant ...
Hornbach pregăteşte două magazine în care investeşte 70 milioane euro. Craiova şi Cluj-Napoca – pe harta companiei
Hornbach pregăteşte două magazine în care investeşte 70 milioane euro. Craiova şi Cluj-Napoca – pe harta companiei
Hornbach România, unul dintre cei mai mari retaileri de materiale de construcții și grădinărit din România, investește ...
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea: Obiectivul din PNRR, îndeplinit pe lotul de la frontiera cu Ungaria – WeBuild
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea: Obiectivul din PNRR, îndeplinit pe lotul de la frontiera cu Ungaria – WeBuild
Obiectivul stabilit prin PNRR pentru data de 31 august 2026 pe lotul 4 Aleșd - frontiera cu Ungaria, al liniei de cale ferată ...