MIPE a virat ajutoare de 500 de lei pentru preşcolarii şi elevii din familiile defavorizate, pentru cumpărarea de rechizite și îmbrăcăminte

Ministerul Proiectelor şi Investiţiilor Europene (MIPE) a virat ajutoarele în valoare de 500 de lei pentru preşcolarii şi elevii din familiile defavorizate, valoarea totală a acestora, asigurată din Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), ridicându-se la aproximativ 122,5 milioane lei, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 21 apr. 2022, 21:07
MIPE a virat ajutoare de 500 de lei pentru preşcolarii şi elevii din familiile defavorizate, pentru cumpărarea de rechizite și îmbrăcăminte

De aceste ajutoare beneficiază 245.018 de copii, pentru care au fost emise carduri – tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional. Cardurile pentru de sprijin educaţional au fost transmise inspectoratelor şcolare judeţene, iar acestea le-au distribuit fiecărei unităţi de învăţământ pentru a ajunge la copiii din familiile defavorizate.

Aceste carduri vor permite acordarea de ajutoare sociale elevilor din învăţământul de stat (preşcolar, primar, gimnazial) care îndeplinesc următoarele condiţii: preşcolari proveniţi din familii (inclusiv cele monoparentale) al căror venit net mediu lunar pe membru de familie este până la 1,06 din valoarea Indicatorului Social de Referinţă – ISR (pentru anul 2022, valoarea ISR este de 525,50 lei) şi elevii care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar/membru de familie este de maximum 50% din salariul de baza minim brut pe ţară în luna iulie a fiecărui an.

Suma de 500 de lei, disponibilă pe fiecare card, va putea fi utilizată pentru cumpărare de rechizite şi îmbrăcăminte pentru a merge la grădiniţă/şcoală.

„Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare judeţene şi unităţile de învăţământ, va urmări creşterea numărului de unităţi comerciale (unităţi afiliate) care accepta tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional. Totodată, inspectoratele şcolare judeţene şi unităţile de învăţământ vor asigura măsuri auxiliare cum ar fi: măsuri de educaţie cu privire la încurajarea frecventării şcolii, asigurarea igienei corporale şi a locuinţei proprii, orientare şcolară şi/sau profesională, sfaturi de gestionare a bugetului, facilitarea accesului la serviciile medicale, recomandări educaţionale şi culturale”, se spune în comunicat.

Pentru anul şcolar 2022 – 2023, preşcolarii şi elevii eligibili vor primi tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional începând cu luna septembrie a anului 2022.

De asemenea, în luna martie, MIPE a început distribuirea celei de a patra tranşe de pachete cu alimente, ajutoare finanţate tot prin intermediul POAD. Pachetele sunt distribuite în toate cele 42 judeţe (inclusiv Bucureşti şi Ilfov), celor 3.186 unităţi administrative teritoriale, cu implicarea activă a instituţiilor prefectului, a asistenţilor sociali şi a primăriilor. Ulterior, pachetele sunt distribuite beneficiarilor finali, stabiliţi prin OUG nr. 84/2020, astfel: familiilor şi persoanelor singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; persoanelor/familiilor aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoanelor dependente şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanelor care locuiesc în aşezările informale.

Fiecare pachet cu ajutoare alimentare conţine: 4 litri ulei, 2 kg zahăr, 5 kg făină, 4 kg mălai, 4 kg orez, 800 grame paste făinoase, 900 grame conservă de porc, 1.500 grame conservă carne vită, 1.000 grame pate de ficat, 1.400 grame compot de fructe, 360 grame gem dietetic, 360 grame gem).

Data distribuirii şi adresa de la care pot fi ridicate pachetele sunt stabilite de fiecare primărie în parte, precizează MIPE.

Până la sfârşitul lunii martie 2022, au beneficiat de ajutoare sociale prin POAD peste 1,2 milioane persoane din categoriile vulnerabile. Astfel, 1.188.852 persoane cu venituri mici beneficiază semestrial de pachete de alimente, 1.188.852 de persoane cu venituri mici beneficiază de pachete cu produse de igienă corporală şi a locuinţei şi 285.503 de pensionari au beneficiat de 180 lei/lună pentru cumpărarea de mese calde.

MIPE coordonează implementarea Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 (POAD), care contribuie la consolidarea coeziunii sociale şi la reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (pachete cu alimente, tichete pentru cumpărarea de mese calde), materialele şcolare pentru copii, trusouri pentru nou-născuţi, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, respectiv pachete cu produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate. POAD are o alocare financiară de 574,83 milioane euro, din care 497 milioane (86,46% din total) reprezintă bani europeni din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD), iar diferenţa este cofinanţarea naţională.

MIPE propune continuarea măsurilor adresate persoanelor din categoriile vulnerabile în perioada de programare 2021 – 2027, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială, astfel:

sprijinirea preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi din învăţământul de stat (preşcolar, primar, gimnazial), prin acordarea unor tichete sociale electronice (vouchere) în vederea achiziţionării de rechizite şcolare şi îmbrăcăminte;

sprijinirea mamelor cu nou-născuţi din cele defavorizate categorii prin de tichete sociale pe suport electronic pentru achiziţionarea produselor de îngrijire a bebeluşilor; sprijinirea pensionarilor cei mai defavorizaţi prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru achiziţionarea produselor alimentare de bază sau de mese calde;

sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi cele mai defavorizate prin acordarea de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru achiziţionarea produselor alimentare de baza sau de mâncare preparata (mese calde); sprijinirea persoanelor vulnerabile beneficiare de ajutor social (venit minim garantat) prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru achiziţionarea produselor alimentare de baza sau de mâncare preparata (mese calde).

Te-ar mai putea interesa și
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
Constructorul PORR a turnat betonul pe ambele fire ale primului tunel de autostradă din România, cel care se construiește pe lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, și care......
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, îi cer premierului Bolojan ...
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Noul primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a e declarat, la Digi 24, că, imediat după preluarea funcției, se va ...
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
În pachetul de noi reglementări pentru industria auto, oficialii Comisiei Europene par să fi făcut loc unei categorii ...