Mircea Fechet și Bogdan Ivan, miniștrii Mediului și Industriei, nu sunt de acord cu anularea depunerii declarațiilor de avere

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi despre depunerea declaraţiilor de avere, că în acest context în care încrederea în clasa politică este probabil la un minim istoric, toţi politicienii, toţi funcţionarii ar trebui să dea dovadă de transparenţă totală. La rândul lui, ministrul Bogdan Ivan a precizat că va depune declaraţia de avere, el adăugând că nu se simte lezat şi nici înfricoşat de mecanismele AI în materie de procesare a datelor din declaraţia de avere şi de interese, aşa cum se specifică în motivarea CCR, scrie News.ro.
News.ro - J, 12 iun. 2025, 14:19
Mircea Fechet și Bogdan Ivan, miniștrii Mediului și Industriei, nu sunt de acord cu anularea depunerii declarațiilor de avere

Ministrul Economiei a fost întrebat cum comentează motivarea Curţii Constituţionale în privinţa eliminării obligaţiei depunerii declaraţiei de avere şi dacă se teme că o inteligenţă artificială ar putea folosi declaraţia de avere pentru a construi un profil.

„În general nu sunt o persoană fricoasă. Chiar ieri pregăteam declaraţia de avere. E simplu cu persoanele apropiate, că doar soţia mea poate fi şi indemnizaţie de creşterea copilului a fiului meu care are 2 ani şi 3 luni. Aşa că datele îmi sunt destul de simplu de procurat şi mă gândesc că soţia nu mi-ar furniza date eronate referitoare la veniturile pe care le are atât ea cât şi copilul nostru”, a răspuns Bogdan Ivan.

El a precizat că nu comentează deciziile magistraţiilor şi nu are nicio problemă şi o să-şi completeze declaraţia de avere în continuare aşa cum a făcut-o în ultimii 5 ani.

„Nu mă simt lezat şi nici înfricoşat de mecanismele AI în materie de procesare a datelor din declaraţia de avere şi de interese”, a spus Ivan. A rândul lui, ministrul Mediului a spus că îşi va depune în continuare declaraţia de avere.

„Eu m-am exprimat şi public pe marginea acestui subiect deşi de obicei nu comentez deciziile Curţii Constituţionale. Însă eu cred că, mai ales în acest context în care încrederea în clasa politică este probabil la un minim istoric, cred că toţi politicienii, toţi funcţionarii publici şi nu numai, ar trebui să dea dovadă de transparenţă totală şi opinia mea este că toate aceste declaraţii privind veniturile sunt extrem de necesare şi trebuie aduse în atenţia publicului interesat, cel puţin odată pe an, aşa cum legea foarte bine prevede în România”, a afirmat Fechet.

Ministrul a precizat că nu are absolut nicio problemă cu declararea veniturilor sale sau ale familiei.

„Cred că acest lucru ar trebui să rămână în continuare chiar dacă va fi necesară o modificare legislativă pentru clarificarea celor menţionate în decizia Curţii Constituţionale”, a mai afirmat el.

Curtea Constituţională a publicat, miercuri seară, motivarea deciziei referitoare la declaraţiile de avere şi interese şi apreciază, între altele, că documentele se depun pe proprie răspundere şi angajează răspunderea penală a declarantului. Nimeni nu poate fi ţinut răspunzător din punct de vedere penal pentru fapta altei persoane. De asemenea, Curtea se referă la protecţia datelor, reper constituţional esenţial, mai ales contextul dezvoltării fără precedent a tehnologiilor informaţionale de tipul inteligenţei artificiale şi al proliferării ameninţărilor la adresa securităţii juridice a persoanei.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...