Miron Mitrea şi-a anunţat demisia din Camera Deputaţilor. Este condamnat la 2 ani de închisoare cu executare

Deputatul PSD Miron Mitrea şi-a depus luni demisia din Parlament, iar plenul Camerei Deputaţilor a luat act de această demisie şi a vacantat postul lui Mitrea, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 02 feb. 2015, 15:13
Miron Mitrea şi-a anunţat demisia din Camera Deputaţilor. Este condamnat la 2 ani de închisoare cu executare

‘A fost pentru mine o onoare ca mai mult de 18 ani să activez în Parlamentului României şi a fost o mare plăcere şi bucurie să lucrez cu dumneavoastră ca şi cu alţi mulţi colegi care, din păcate, astăzi nu mai sunt aici cu noi. Vreau să mă mulţumesc pentru colegialitatea pe care mi-aţi arătat-o, să vă urez multă sănătate şi să aveţi un an cât puteţi de bun’, a spus Mitrea în plenul Camerei.

Instanţa supremă l-a condamnat pe deputatul PSD Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale.

 

Camera a vacantat totodată şi postul de deputat al lui Ioan Adam

‘Camera Deputaţilor constată încetarea calităţii de deputat a domnului Adam Ioan începând cu data de 19 ianuarie 2015 şi declară vacant locul respectiv de deputat în circumscripţia electorală nr. 8 Braşov, Colegiul uninominal nr. 6’, a anunţat luni în plenul preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Ioan Adam a fost arestat pe 20 noiembrie printr-o decizie luată de instanţa supremă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din Bacău.

Te-ar mai putea interesa și
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie să își construiască propriile echipe de securitate cibernetică......
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...