Miting al Federaţiei SANITAS pe 3 aprilie, în Bucureşti

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS vor organiza un miting la Bucureşti, pe 3 aprilie, generat de nemulţumirile celor peste 100.000 de membri de sindicat faţă de condiţiile salariale, informează un comunicat transmis marţi de SANITAS. 
Economica.net - mar, 19 feb. 2019, 15:23
Miting al Federaţiei SANITAS pe 3 aprilie, în Bucureşti

Liderii SANITAS reprezentând membri din toate judeţele ţării s-au întâlnit, marţi, pentru a analiza situaţia acordării drepturilor salariale raportat la reglementările Legii 153/2017 şi ale OUG 114/2018.

Reprezentanţii SANITAS consideră că OUG 114 afectează grav salariile angajaţilor din sănătate şi din asistenţa socială.

„(…) legea 153/2017 a creat un nivel ridicat de aşteptare, iar OUG 114/2018 a produs o gravă afectare a evoluţiei fireşti a veniturilor salariaţilor din sănătate şi asistenţa socială, (…) actele normative cu caracter salarial din ultimii doi ani sunt contradictorii şi au prevederi interpretabile care au condus la aplicarea lor neunitară şi discriminatorie, (…) ianuarie 2019 nu a adus creşteri reale de venituri salariaţilor care, conform Legii 153/2017, urmau să beneficieze de acestea, iar celor care au beneficiat de creşteri în martie 2018, limitele impuse de OUG 114/2018 le-au produs pierderi importante de venituri”, se precizează în comunicatul SANITAS.

Sindicaliştii critică şi lipsa de reacţie a responsabililor guvernamentali la solicitările repetate de a organiza dezbateri şi consultări cu partenerii sociali pentru armonizarea reglementărilor salariale şi identificarea de soluţii pentru readucerea echilibrului în sistemul sanitar şi de asistenţă socială în materie salarială.

De asemenea, SANITAS aminteşte şi de „nemulţumirile crescânde ale membrilor de sindicat faţă de măsurile injuste pe care ordonatorii de credite le aplică pentru a se încadra în limitele legii – şi anume reducerea sporurilor de condiţii sau a sporului pentru asigurarea continuităţii – şi faţă de modalitatea inechitabilă de acordare a unor drepturi general valabile” şi de „faptul că am asistat deja la proteste spontane în diverse unităţi sanitare din ţară şi că există semnale clare că acestea se vor propaga cu rapiditate pe măsură ce angajaţii vor încasa salariile pentru luna ianuarie 2019 şi vor constata că înregistrează pierderi de venituri sau că acestea nu cresc deloc”.

În acest context, în perioada 20 februarie – 1 martie, sindicaliştii SANITAS anunţă pichetarea autorităţilor locale, pe 6 martie pichetarea Ministerului Finanţelor Publice, pe 13 martie pichetarea Ministerului Sănătăţii, pe 20 martie pichetarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi pe 3 martie organizarea unui miting în Bucureşti.

Revendicările SANITAS vizează eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite, eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului de sporuri, corectarea inechităţilor din Legea 153/2017 şi includerea în Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sănătate şi asistenţa socială, negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului „Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare”.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...