Mitroi, EY România: OUG 114 îşi va face efectul şi în 2020

Anul 2019 a fost anul ordonanţei 114, din cauza căreia ne-am trezit în noiembrie cu un deficit de 3,57%, dar aceasta îşi va face efectul şi în anul 2020, a declarat marţi Mihaela Mitroi, partener, Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 21 ian. 2020, 11:30
Mitroi, EY România: OUG 114  îşi va face efectul şi în 2020

„Anul 2019 a fost anul ordonanţei 114. Ştiţi foarte bine asta. Din nefericire, o ordonanţă care a provocat anumite evenimente pe plan fiscal şi economic în România, ca atare ne-am trezit în noiembrie cu un deficit de 3,57% mult mai mare decât Pactul de Stabilitate şi Creştere, deficitul impus de aceştia. Sperăm să recuperăm încet, încet această situaţie. Oricum, ordonanţa 114 îşi va face efectul şi în anul 2020”, a spus Mihaela Mitroi, la a 14-a ediţie a Conferinţei Anuale de Fiscalitate EY România.

Ea a afirmat că pe plan extern au apărut o serie de directive care vor fi implementate şi în România, menţionând printre altele directiva privind avertizorii de integritate, „un termen mai frumos decât a spune denunţători”.

„Este vorba de o directivă europeană care va trebui să fie transpusă în România până în 2021 cu anumite derogări până în 2023. Aceste persoane, avertizorii de integritate, suntem practic cu toţii. Oricare dintre noi: angajaţi, persoane care nu neapărat au statut de angajaţi, dar care au informaţii cu privire la încălcarea unor norme ale Uniunii Europene şi care nu înseamnă neapărat chestiuni legate de fiscalitate”, a spus Mihaela Mitroi.

Oficialul EY a menţionat că pot fi raportate şi aspecte ce ţin de mediu, protecţia consumatorului sau achiziţii publice. România va trebui să creeze în perioada următoare proceduri şi condiţii de raportare pentru aceste persoane.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...