Mitsubishi Colt va reveni pe piață în vara acestui an cu motoare de 1.0 și 1.6 litri

Ca și fratele său mai mare, ASX, Mitsubishi Colt va avea la bază un model Renault. În timp ce SUV-ul ASX este un derivat al Renault Captur, Colt va prelua platforma tehnică a Renault Clio.
Robert Stan - J, 06 apr. 2023, 23:26
Mitsubishi Colt va reveni pe piață în vara acestui an cu motoare de 1.0 și 1.6 litri

La doar câteva săptămâni după ce au anunțat că modelul Colt va reveni pe piață, japonezii de la Mitsubishi confirmă lansarea în iunie 2023 și dau detalii despre propulsoare.

Dezvoltat pentru Europa, modelul Colt va fi echipat cu cea mai recentă tehnologie și va dispune de o gamă de trenuri motopropulsoare care include și un hibrid (HEV).

Mitsubishi Motors Europa a confirmat lansarea unui nou Colt, model care va fi dezvăluit în premieră pe 8 iunie 2023 și va fi disponibil în Europa, inclusiv în România, din toamna acestui an.

Dezvoltat pentru regiunea europeană și dispunând de tehnologii avansate, Colt va completa oferta mărcii în segmentul B european, alături de noul ASX B-SUV, care a ajuns în showroom-uri din martie.

Introdusă pentru prima dată în anii 1960, și aplicată la nivel mondial în principal mașinilor compacte, denumirea „Colt” este una dintre cele mai cunoscute mărci Mitsubishi Motors, în special în Europa. Ultima generație a fost comercializată în peste 400.000 de unități în regiune între 2004 și 2014.

„Noul Colt va fi al doilea model complet nou care va fi lansat în acest an de Mitsubishi Motors după noul ASX. Iar ofensiva de produse noi va continua anul viitor odată cu sosirea noului Outlander PHEV. (…) Sunt încântat să aduc Mitsubishi Motors înapoi în segmentul B european de bază și să ofer clienților noștri un nou model extrem de competitiv, demn de numele Colt”, a declarat Frank Krol, președinte și CEO al Mitsubishi Motors Europe.

Viitorul Mitsubishi Colt va fi disponibil cu opțiuni avansate de propulsie, care răspund nevoilor unui segment în care sistemele de propulsie pe benzină și hibride (HEV) reprezintă aproximativ 80% din vânzările de mașini noi.

Motorul de intrare în gamă este unul cu trei cilindri, de 1.0 litri, alimentat cu benzină, care dezvoltă o putere de 49 kW. Acesta va fi completat de o transmisie manuală cu cinci trepte.

Pentru clienții care doresc performanțe sporite, Mitsubishi Colt va fi disponibil și cu un motor turbo de 1.0 litri, alimentat cu benzină, care dezvoltă 67 kW. Puterea motorului va fi transmisă roților printro cutie cu șase trepte.

Vârful de gamă va fi echipat cu un grup motopropulsor hibrid (HEV) care combină un motor pe benzină de 1.6 litri cu două motoare electrice și o cutie de viteze automată, multimodală, generând o putere de 105 kW. Toate sistemele de propulsie vor fi disponibile încă de la lansarea modelului.

Mitsubishi Colt are la bază bazează platforma CMF-B a Alianței Renault – Nissan – Mitsubishi și dispune de cele mai recente sisteme de siguranță pasivă și activă.

Modelul va fi produs la uzina Renault din Bursa, în Turcia, iar vânzările vor demara în toamna anului 2023.

Citește și:
– Mitsubishi anunță lansarea unui nou Outlander în Europa
– Mitsubishi Colt revine în 2023 pe piața europeană

Te-ar mai putea interesa și
Preluarea ELCEN, în şedinţa CGMB
Preluarea ELCEN, în şedinţa CGMB
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă joi, de la ora 10:00, urmând să dezbată o serie de proiecte care vizează consolidarea clădirilor, dar şi transferul acţiunilor......
SUA – Rubio este îngrijorat de riscul unei „escaladări” a războiului din Ucraina
SUA – Rubio este îngrijorat de riscul unei „escaladări” a războiului din Ucraina
Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, s-a arătat îngrijorat miercuri de riscul unei "escaladări" în războiul dintre ...
Trump spune că discuţiile cu Iranul ar putea fi finalizate „în acest weekend”, dar un eșec nu este exclus
Trump spune că discuţiile cu Iranul ar putea fi finalizate „în acest weekend”, dar un eșec nu este exclus
Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că discuţiile cu Iranul ar putea duce la un rezultat chiar în "acest ...
OUG pentru programul SAFE – Sesizarea unor grupuri parlamentare va fi discutată la CCR
OUG pentru programul SAFE – Sesizarea unor grupuri parlamentare va fi discutată la CCR
Curtea Constituţională a României discută, joi, sesizarea referitoare la Legea de aprobare a modificărilor aduse Ordonanţei ...