Creșterea salariului minim va ține cont de puterea de cumpărare, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi de productivitatea muncii

Formula ce va fi stabilită pentru salariul minim brut pe ţară garantat în plată va ţine cont de puterea de cumpărare, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 14 mai 2024, 18:47
Creșterea salariului minim va ține cont de puterea de cumpărare, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi de productivitatea muncii

Ministerul Muncii a organizat, marţi, consultări cu partenerii sociali din sindicatele şi patronatele reprezentative pentru elaborarea proiectului de act normativ privind transpunerea în legislaţia naţională a Directivei Europene privind stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

„Formula care va fi stabilită va ţine cont de puterea de cumpărare, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii. Directiva 2041/2022 urmează să fie transpusă în România în acest an. Actul legislativ al Uniunii Europene stabileşte că fiecare stat va avea nivelul venitului minim în funcţie de condiţiile sociale, economice şi de evoluţia indicatorilor economici”, precizează MMSS.

Într-o analiză publicată marţi, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) atrag atenţia că aproximativ 15% din salariaţii cu contracte de muncă, cu timp complet, au salarii brute la nivelul salariului minim brut pe ţară.

„Blocul Naţional Sindical atrage atenţia asupra sistemului salarial din România! 15% din salariaţii cu contracte de muncă cu timp complet au salarii brute la nivelul salariului minim brut pe ţară. Pentru cele mai mici 40% din salariile din România (salarii aferente contractelor cu normă întreagă), salariul mediu brut era în luna februarie de 3.362 de lei, cu doar 62 de lei peste salariul minim. La polul opus, pentru cele mai mari 10% din salarii, salariul mediu brut era în luna februarie de 37.375 de lei, de zece ori mai mare decât salariul minim pe economie”, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei sindicale.

Potrivit sursei citate, câştigul salarial mediu brut pe economie, în luna februarie 2024, a fost de 7.990 de lei. În aceeaşi perioadă, 60% din câştigurile salariale brute pentru contracte de muncă cu timp complet s-au situat sub câştigul salarial mediu brut pe ţară.

BNS şi cele 29 de federaţii afiliate au organizat luni un miting în faţa Guvernului României, solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale. Protestul a fost urmat de un marş către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi Ministerul Finanţelor.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit Consumer Financing își extinde rețeaua de parteneri printr-o colaborare cu evomag
UniCredit Consumer Financing își extinde rețeaua de parteneri printr-o colaborare cu evomag
UniCredit Consumer Financing anunță încheierea unui nou parteneriat cu evomag, una dintre cele mai importante și longevive platforme de comerț electronic din România. Prin această colaborare,......
Ucraina vrea să îşi majoreze exporturile de tehnologie de vârf
Ucraina vrea să îşi majoreze exporturile de tehnologie de vârf
Ucraina intenţionează să îşi valorifice expertiza în domeniile tehnologiilor militare şi inovării digitale, pentru ...
Exim Banca Românească a primit primul rating de la agenția Fitch, BB cu perspectivă stabilă
Exim Banca Românească a primit primul rating de la agenția Fitch, BB cu perspectivă stabilă
Potrivit evaluării Fitch Ratings, Exim Banca Românească a primit calificativul „BB”, cu perspectivă stabilă, pentru ...
NouI IRCC a fost publicat oficial de BNR: 5,74%, în creștere ușoară
NouI IRCC a fost publicat oficial de BNR: 5,74%, în creștere ușoară
IRCC valabil în trimestrul 2 și care se va aplica creditelor ipotecare din 1 octombrie are o valoare oficială de 5,57%. ...