Modificările la legea ANI care protejează de conflicte de interese aleşii între 2007-2013, adoptate de Senat

Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă care modifică legea ANI şi care prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI, la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013, încetează de drept.
Economica.net - lun, 18 dec. 2017, 18:25
Modificările la legea ANI care protejează de conflicte de interese aleşii între 2007-2013, adoptate de Senat

UPDATE

Senatorii au adoptat iniţiativa legislativă care modifică legea ANI cu 77 de voturi „pentru” şi 39 „împotrivă”.

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, în plen, că „PNL va vota împotriva acestei legi care nu face altceva decât să jignească românul simplu”.

La rândul său, senatorul PMP Gabi Ionaşcu a precizat că partidul va vota împotriva acestei legi.

„Cu reflexul criminalului care se grăbeşte să-şi şteargă urmele de la locul cirmei, vă grăbiţi să ştergeţi efectele incompatibilităţilor şi conflictelor de interese pentru sute de parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri locali”, a susţinut senatorul USR, Vlad Alexandrescu.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Comisia juridică a Senatului a dat raport favorabil cu amendamente admise la Legea ANI, care prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI şi la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept.

Raportul a fost adoptat, luni, de Comisia juridică a Senatului, cu cinci voturi „pentru” şi două împotrivă.

Senatorul PSD, Marian Pavel, a propus un amendament de clarificare al unui articol adoptat de Camera Deputaţilor, acesta fiind admis.

„Interdicţiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007-2013 în temeiul art.25 pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictual de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007-2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept”, potrivit amendamentului propus de Marian Pavel.

Textul adoptat de Camera Deputaţilor, prevede că „Interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor în temeiul art. 25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictual de interese în perioada 2007-2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr.219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept”.

Totodată, senatorii jurişti au votat eliminarea alin. 2 al art. 25 din forma adoptată de Camera Deputaţilor.

„Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respective sau a încetării de drept a mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate”, prevede alin. 2 al art. 25.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost iniţiată de social-democratul Florin Iordache.

În cazul acestui proiect, Senatul este for decizional.

Tăriceanu: Legea ANI să fie aliniată la practica europeană; acum conţine incompatibilităţi excesive

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că Legea ANI, aflată în dezbaterea senatorilor, trebuie să fie aliniată la practica europeană, apreciind că, în prezent, conţine incompatibilităţi excesive, care îngreunează funcţionarea administraţiilor locale.

„Am să discut cu colegii mei în cadrul grupului parlamentar (ALDE – n.r.). Şi eu sunt de părere că trebuie să respectăm un anumit regim de incompatibilităţi, dar în acelaşi timp cred că nu trebuie să mergem la exagerări. Şi am să vă dau un exemplu care îmi vine la îndemână. Mi se pare normal ca un primar să poată face parte din consiliul de administraţie al societăţilor care furnizează utilităţile publice în comunitatea pe care el o conduce în calitate de primar. Sunt anumite incompatibilităţi care, după părerea mea, sunt excesive şi care nu numai că nu ajută, îngreunează funcţionarea administraţiilor locale”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai spus că sunt şi incompatibilităţi care trebuie menţinute şi faţă de care nu are niciun fel de rezervă.

„Şi anume: interdicţia de a desfăşura activităţi economice, în paralel cu activităţile politice. Lucrul acesta cred că este foarte sănătos să fie menţinut în continuare. Dar v-am dat şi exemplul care mie mi se pare cel mai flagrant şi pertinent, unde trebuie să umblăm la aceste incompatibilităţi. Trebuie să facem o lege care să fie aliniată la practica europeană”, a adăugat Tăriceanu.

Comisia juridică a Senatului a dat raport favorabil cu amendamente admise la Legea ANI, care prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI şi la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru....
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția ...
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu comiteţi o infracţiune, pentru că orice transmitere ...