MOL anunță că a descoperit un important zăcământ de petrol în Ungaria

Grupul petrolier ungar MOL a anunţat luni descoperirea unui zăcământ important de petrol care ar putea creşte cu 5% producţia de petrol a Ungariei, informează agenţia de presă MTI, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 21 nov. 2022, 17:14
MOL anunță că a descoperit un important zăcământ de petrol în Ungaria

Compania a precizat că a descoperit câmpul petrolifer la Vecses, un oraş situat aproape de capitala Budapesta, într-o zonă unde MOL a efectuat foraje exploratorii începând din luna iulie.

Noul zăcământ ar urma să demareze producţia cu 600 de barili pe zi, urmând ca ulterior producţia să crească până la 700-1.000 de barili pe zi, ceea ce ar majora producţia de petrol a MOL Hungary cu aproximativ 10% iar cea a Ungariei cu 5%.

„Fiecare picătură de petrol extrasă din Ungaria contribuie la reducerea dependenţei energetice a ţării şi, de aceea, noua descoperire este o veste bună”, a declarat directorul general al grupului MOL, Zsolt Hernadi.

Anul trecut, MOL a fost responsabil pentru aproape jumătate din producţia de ţiţei (3,5 milioane de barili) şi aproximativ 90% din producţia de gaze naturale (1,4 miliarde de metri cubi) a Ungariei.

Grupul MOL a înregistrat în al treilea trimestru din 2022 un profit operaţional CCS EBITDA de 1,449 de miliarde de dolari, susţinut de performanţa foarte bună a segmentelor Upstream şi Downstream, dar şi de factorii macroeconomici, acest rezultat conducând la un profit operaţional de 3,627 de miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului.

Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, o forţă de lucru formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2.000 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în nouă ţări, iar cele de explorare în 14 ţări.

Foto: Sediul central MOL

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...