Moment istoric la Metroul de Drumul Taberei: au fost terminate săpăturile la tuneluri

Lucrările de excavație pe Magistrala 5 – Râul Doamnei – Eroilor au fost finalizate, a anunţat miercuri Metrorex. Cele două cârtiţe care au săpat tunelurile la Metroul de Drumul Taberei şi-au încheiat astfel misiunea începută cu peste patru ani în urmă.
Economica.net - mie, 26 iul. 2017, 12:40
Moment istoric la Metroul de Drumul Taberei: au fost terminate săpăturile la tuneluri

Sfânta Varvara, una dintre cele două cârtiţe care a mai rămas să sape la Metroul de Drumul Taberei, a finalizat lucrările.

Cealaltă cârtiţă (TBM – Tunnel Boring Machine), Sfânta Filofteia, a ajuns la Opera pe 21 mai şi urmează să fie scoasă la suprafaţă joi, 27 iulie, potrivit unui anunţ Metrorex.

Cele două cârtiţe care au săpat tunelurile Metroului de Drumul Taberei au fost puse pe poziţie în 15 noiembrie 2012, dar au început efectiv lucrările în 2013.

Tronsonul 1 Drumul Taberei – Eroilor al Magistralei 5 va avea un depou şi zece staţii de metrou: Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Drumul Taberei 34, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor.

Obiectivul principal al proiectului este acela de a facilita legătura intre vestul și centrul oraşului, prin intermediul unei linii de transport cu metroul ce va avea o lungime construită de 6,87 km.

Valoarea totală a proiectului este de circa 3,12 miliarde de lei cu TVA. Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Linia de metrou ar urma să fie operaţională peste un an.

Structura staţiilor şi tunelurile de pe secţiunea Râul Doamnei – Eroilor din Magistrala 5 sunt realizate de către Asocierea Astaldi (Italia) – FCC Construccion (Spania) – Delta ACM (Romania) – AB Construct (România). De montarea instalaţiilor, a căii de rulare, precum şi finisajul staţiilor se ocupă tot firmele Astaldi şi FCC Construccion, în asociere cu UTI Grup şi Activ Group Management.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai populare destinaţii pentru acest tip de cazare se numără Bucureştiul,......
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de ...
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...