Monica Anisie: În prezent nu sunt suficienți medici și asistente în cabinetele școlare

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat miercuri seara că în prezent nu sunt suficienţi medici şi asistente în cabinetele şcolare, însă un proiect de lege depus la Parlament prevede deblocarea posturilor pentru personalul didactic, personal nedidactic şi personalul medical necesar acestor cabinete, relatează Agerpres.
Economica.net - mie, 26 aug. 2020, 18:14
Monica Anisie: În prezent nu sunt suficienți medici și asistente în cabinetele școlare

„În momentul de faţă nu sunt suficienţi medici sau asistente în cabinetele şcolare. Prin proiectul de lege pe care l-am trecut prin Guvern şi l-am depus la Parlament am solicitat deblocarea posturilor pentru personalul didactic, personal nedidactic şi pentru medici şi asistente din cabinetele şcolare. Ştiţi foarte bine că în Legea 55 – legea în care sunt prevăzute măsurile pentru starea de alertă – a fost interzis concursul până şi pentru funcţiile didactice”, a spus ministrul la postul B1.

Anisie a afirmat că a avut o discuţie în acest sens cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„Am avut o discuţie cu domnul ministru Tătaru pentru a găsi soluţii aşa cum am găsit şi în perioada examenelor naţionale. Am avut în fiecare unitate de învăţământ câte un medic sau o asistentă în aşa fel încât să se desfăşoare activităţile fără nicio problemă. Domnul ministru Tătaru a prezentat o situaţie a acestor medici sau asistente care ar putea să vină în parteneriat cu autoritatea publică locală către unitatea de învăţământ”, a mai susţinut reprezentantul MEC.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...