Moody’s a retrogradat Grecia

Agenţia de evaluare financiară Moody's a retrogradat de la 'Caa2' la 'Caa3' ratingul suveran al Greciei - prima ţară dezvoltată care intră oficial în incapacitate de plată faţă de Fondul Monetar Internaţional, transmite, transmite Reuters.
Economica.net - J, 02 iul. 2015, 06:21
Moody's a retrogradat Grecia

Decizia vine după acţiuni similare de rating anunţate săptămâna aceasta de agenţiile de evaluare financiară Fitch şi Standard & Poor’s. Moody’s a plasat ratingul Greciei sub supraveghere, cu implicaţii negative.

Probabilitatea ca Grecia să obţină sprijin de la creditorii săi a scăzut de la precedenta revizuire a ratingului, efectuată de Moody’s în aprilie, se arată într-un comunicat al agenţiei.

‘Fără sprijin de la creditorii internaţionali şi fără adoptarea unor reforme economice şi fiscale care să ajute finanţele publice, la un moment dat, Grecia nu-şi va mai putea achita obligaţiile private’, avertizează Moody’s.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au decis, miercuri seară, să continue negocierile cu Guvernul de la Atena numai după ce se vor afla rezultatele referendumului de duminică prin care Grecia va lua o decizie privind acceptarea ori respingerea ultimelor propuneri ale creditorilor internaţionali, scrie Agerpres.

Anterior, premierul grec Alexis Tsipras le-a cerut concetăţenilor săi, într-un mesaj televizat, să respingă la referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaţionali privind un nou acord de asistenţă financiară.

El a susţinut că doreşte astfel să obţină un acord ‘mai bun şi mai just din punct de vedere social, pe baza propunerilor alternative’ formulate de Guvernul său.

Te-ar mai putea interesa și
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la încheierea procesului verbal de recepție privind execuția lucrărilor de......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...