Moody’s: Criza coronavirusului va duce la majorarea datoriilor suverane la un nivel dublu față de cât au crescut în timpul crizei in 2009

Pandemia de coronavirus va majora nivelul de îndatorare al celor mai bogate state cu aproape 20 de puncte procentuale în acest an, a apreciat luni agenţia de evaluare financiară Moody's, adică aproape dublu faţă de creşterea înregistrată în timpul crizei financiare din 2009, informează Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 22 iun. 2020, 16:41
Moody's: Criza coronavirusului va duce la majorarea datoriilor suverane la un nivel dublu față de cât au crescut în timpul crizei in 2009

Într-un raport publicat luni, Moody’s a analizat 14 ţări, printre care SUA, Japonia, Franţa, Italia şi Marea Britanie, pentru a evalua impactul încetinirii economiei din cauza coronavirusului asupra finanţelor publice.

„Estimăm că, în medie, pentru acest grup de ţări raportul datorie guvernamentală/PIB va creşte cu aproximativ 19 puncte procentuale, adică de aproape două ori mai mult decât în perioada marii crize financiare din 2009”, susţine Moody’s. „Comparativ cu marea criză financiară, creşterea datoriilor va fi mai imediată şi mai generalizată, reflectând intensitatea şi amploarea şocului provocat de coronavirus”, adaugă agenţia de evaluare.

Printre ţările analizate, Italia, Japonia şi Marea Britanie ar urma să înregistreze cea mai puternică creştere a datoriilor lor, cu un salt de aproximativ 25 de puncte procentuale, în timp ce SUA, Franţa, Spania, Canada şi Noua Zeelandă, ar urma să înregistreze o creştere a datoriilor lor suverane cu aproximativ 20 de puncte procentuale.

Un eventual eşec în reducerea ulterioară a datoriei ar face ţările cu un profil de credit slab mai expuse la viitoarele şocuri economice sau financiare, precum şi la o retrogradare a ratingului de ţară, avertizează Moody’s.

„Implicaţiile asupra ratingului vor depinde de capacitatea guvernelor de a inversa traiectoria datoriei înaintea posibilelor şocuri viitoare. Italia şi Japonia vor fi dependente în mod deosebit de profilul lor de creştere deoarece capacitatea lor de a-şi echilibra balanţele financiare este limitată”, se mai arată în raportul Moody’s.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul își dă acordul pentru vânzarea, în anumite condiții, de petrol către Cuba
Washingtonul își dă acordul pentru vânzarea, în anumite condiții, de petrol către Cuba
Guvernul american a subliniat miercuri că petrolul de origine venezueleană poate fi revândut şi achiziţionat de Cuba cu condiţia ca tranzacţiile să nu fie în profitul regimului de la Havana,......
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii Europene și susținere în disputa pe care o are cu SUA
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii ...
Fostul comisar european francez Thierry Breton, artizanul normelor digitale ale Uniunii Europene şi care este sancţionat ...
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada a anunţat miercuri că va oferi Cubei "imediat" 8 milioane de dolari canadieni (5,85 de milioane de dolari americani) ...
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s pe piața locală, a publicat rezultatele ...