Moody’s: relansarea creşterii în Europa Centrală şi de Est susţine stabilizarea ratingurilor

Revenirea economică, chiar dacă este una incipientă şi inegală, înregistrată de statele din Europa Centrală şi de Est sprijină continuarea stabilizării ratingurilor suverane din regiune, se arată într-un raport al agenţiei de evaluare Moody's Investors Service privind cinci state regiunea CEE (Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia şi Slovenia), informează un comunicat de presă.
Economica.net - mie, 23 apr. 2014, 15:15
Moody's: relansarea creşterii în Europa Centrală şi de Est susţine stabilizarea ratingurilor

Potrivit Moody’s, relansarea activităţii economice şi relaxarea măsurilor de consolidare fiscală le oferă statelor din CEE o flexibilitate mai mare, în pofida apariţiei unui nou tip de normalitate caracterizat printr-o datorie guvernamentală şi o povară a dobânzilor crescută.

‘În pofida creşterii nivelului datoriei, stabilizarea trendurilor de creditare a condus la modificarea perspectivelor pentru ratingurile Slovaciei şi Sloveniei până la stabilă de la negativă, ceea ce înseamnă că patru din cele cinci state din CEE au perspective stabile de rating’, a declarat vice-preşedintele Moody’s, Jaime Reusche. Acesta a adăugat însă că spectrul derapajelor fiscale rămâne un risc la adresa stabilităţii finanţelor publice pentru unele state şi de acea Moody’s crede că o îmbunătăţire de rating la acest moment este puţin probabilă.

În opinia agenţiei de evaluare, un element comun pentru toate cele cinci economii din CEEE este că au intrat într-o fază de relansare economică. Indicatorii economici arată o întărire a cererii interne în Ungaria şi Polonia precum şi o dinamică pozitivă a exporturilor în Cehia, Slovacia şi Slovenia.

Moody’s estimează că stabilizarea trendurilor de creditare în Europa Centrală şi de Est va continua să fie caracterizată de elemente care variază de la o ţară la alta, în funcţie de modul în care fiecare ţară a ieşit din criza financiară globală şi de fundamentele lor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...