Moody’s: România va înregistra o creştere economică mai mică decât alte state din categoria Baa3

Revenirea economiei româneşti ar putea fi moderată, pe termen scurt, de expunerea pe Europa iar în 2014 creşterea PIB va rămâne mai mică decât cea a altor economii cu rating similar din afara regiunii, apreciază agenţia de evaluare financiară Moody's într-un raport publicat joi.
Economica.net - vin, 18 oct. 2013, 11:23
Moody's: România va înregistra o creştere economică mai mică decât alte state din categoria Baa3

Pe termen mediu, însă, integrarea României cu economiile mai dezvoltate din Europa ar putea genera creşteri ale veniturilor şi productivităţii, arată sursa citată.

Potrivit celei mai recente ediţii a raportului World Economic Outlook, Fondul Monetar Internaţional estimează că în acest an România va înregistra o creştere economică de 2%, urmată de un avans de 2,2% în 2014.

În ceea ce prieşte ratingul ‘Baa3’ cu perspectivă negativă atribuit României, Moody’s consideră că acesta ia în calcul consolidarea fiscală realizată în ultimii doi ani dar este constrâns în continuare de perspectivele slabe de creştere economică.

Un alt factor care limitează calificativul României este expunerea la volatilitatea pieţelor financiare globale, din cauza dependenţei de finanţarea externă atât pentru acoperirea necesităţilor de finanţare ale Guvernului cât şi în sectorul privat, consideră Moody’s. Această vulnerabilitate este redusă de capacitatea României de a beneficia de sprijinul financiar al UE, Băncii Mondiale şi FMI.

Agenţia de evaluare subliniază că ar putea revizui perspectiva de rating asociată ratingului României (la stabilă de la negativă) dacă procesul de consolidare fiscală va continua, ritmul de creştere economică va accelera şi dacă tendinţa actuală înregistrată de calitatea activelor băncilor şi creditarea bancară s-ar inversa. Pe de altă parte, ratingul României ar putea fi supus unor presiuni în jos dacă consolidarea fiscală şi ajustarea contului curent ar fi inversate sau dacă economia românească ar traversa o încetinire prelungită din cauza scăderii competitivităţii internaţionale.

Moody’ şi Fitch sunt cele două mari agenţii de evaluare financiară care plasează România în rândul statelor cu risc scăzut pentru investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
Statele UE au convenit să mențină compensațiile pentru zborurile întârziate și să ceară companiilor aeriene o mai mare transparență privind bagajele de mână
Statele UE au convenit să mențină compensațiile pentru zborurile întârziate și să ceară companiilor aeriene o mai ...
Ţările Uniunii Europene au convenit vineri să menţină pragul actual de trei ore pentru întârzierea zborurilor pentru compensare în următorul set de drepturi ale pasagerilor aerieni din UE......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Turcii de la Mapa – Cengiz au început lucrările la al treilea tunel din secțiunea 2
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Turcii de la Mapa – Cengiz au început lucrările la al treilea tunel din secțiunea ...
Constructorii turci din asocierea Mapa - Cengiz au demarat lucrările la al treilea tunel din secțiunea 2 Boița - Cornetu ...
ONRC: Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a crescut cu peste 14% în primele patru luni din 2026
ONRC: Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a crescut cu peste 14% în primele patru luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut în primele patru luni din 2026 cu 14,28% comparativ ...
Departamentului de Justiţie al SUA aprobă preluarea Warner Bros. de către Paramount pentru 111 miliarde de dolari
Departamentului de Justiţie al SUA aprobă preluarea Warner Bros. de către Paramount pentru 111 miliarde de dolari
Departamentul de Justiţie al SUA a aprobat vineri achiziţia studioului hollywoodian Warner Bros. Discovery de către conglomeratul ...