Moscova avertizează NATO să nu fie surprinsă de măsurile pe care le-ar putea lua în domeniul apărării

Ţările membre NATO nu ar trebui să fie surprinse de măsurile pe care le-ar putea lua Rusia pentru a-şi asigura securitatea, iar Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord ar trebui să înţeleagă că 'proiectarea forţei' asupra Federaţiei Ruse este o activitate 'fără niciun fel de viitor', a declarat reprezentantul permanent al Moscovei la Alianţa Nord-Atlantică, într-un interviu acordat cotidianului Kommersant, citat miercuri de Ria Novosti.
Economica.net - mie, 05 nov. 2014, 08:27
Moscova avertizează NATO să nu fie surprinsă de măsurile pe care le-ar putea lua în domeniul apărării

‘Alianţa ar trebui să înţeleagă că proiectarea forţei asupra Rusiei este o activitate absolut fără viitor. Şi nu ar trebui să surprindă măsurile pe care le-ar putea lua Rusia pentru a-şi asigura securitatea’, a afirmat Gruşko, în acelaşi interviu.

Ca urmare a disensiunilor sale cu Occidentul pe tema Ucrainei, Rusia a anunţat o creştere fără precedent a activităţii Alianţei Nord-Atlantice la graniţele sale. La rândul său, NATO a raportat o ‘creştere neobişnuită a activităţii’ aviaţiei militare ruse în spaţiul aerian european, potrivit Ria Novosti.

Suspendarea cooperării de către NATO cu Rusia are un impact negativ asupra luptei internaţionale împotriva ameninţărilor globale, precum şi asupra securităţii în spaţiul euroatlantic, a estimat în acelaşi timp ambasadorul rus.

‘Noi nu refuzăm un dialog cu NATO. Nu noi am luat decizia privind suspendarea proiectelor de cooperare practică în cadrul Consiliului Rusia-NATO. Vreau să subliniez încă o dată: noi am colaborat cu Alianţa nu de dragul cooperării, ci în scopul consolidării securităţii în întreaga regiune euroatlantică’, a afirmat Gruşko, reiterând că Moscova şi-a exprimat în mod deschis opoziţia faţă de politica de extindere a NATO şi avansării infrastructurii sale militare către graniţele ruse. Am fost întotdeauna de părerea că o ‘adevărată cooperare este posibilă numai pe baza unui dialog pe picior de egalitate’, a adăugat el.

Întrebat dacă, la ora actuală, Alianţa cooperează cu Rusia în vreun domeniu, Gruşko a răspuns: ‘Alianţa a suspendat realizarea practic a tuturor proiectelor concrete de cooperare’.

‘Întrerupând interacţiunea cu Rusia, Alianţa Nord-Atlantică slăbeşte potenţialul eforturilor internaţionale de combatere a terorismului, a pirateriei, neproliferării nucleare, traficului de droguri şi instabilităţii regionale. Mingea este, prin urmare, în terenul NATO’, a spus ambasadorul rus, apreciind că este greu să faci faţă provocărilor de unul singur, ‘indiferent cât de puternică ar părea o alianţă în ochii membrilor săi’.

O astfel de politică, crede diplomatul rus, ar putea duce la ‘cele mai negative consecinţe – adâncirea liniilor de demarcaţie existente şi apariţia altora noi’, potrivit Ria Novosti.

Te-ar mai putea interesa și
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Ţările membre ale Uniunii Europene au produs anul trecut o cantitate totală de 34,4 miliarde de litri de bere, în uşoară scădere (0,7%) faţă de 2024, dar în creştere cu 2,2% raportat la......
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul lui Fritz
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul ...
Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, luni, că în cursul zilei va ajunge în oraş primul tramvai de mici ...
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Producătorul german de arme uşoare Heckler & Koch a raportat luni un profit record în prima jumătate a anului, în contextul ...
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând din 2012
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând ...
Preţurile produselor agricole se pregătesc să încheie luna august 2026 cu cea mai mare creştere lunară din ultimul ...