Moscova ripostează simetric la sancţiunile occidentale

Moscova a ripostat la sancţiunile suplimentare decise de SUA, UE şi Canada împotriva Rusiei, această ripostă fiind în mare parte simetrică, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici, citat de RIA Novosti.
Economica.net - vin, 28 mart. 2014, 20:13
Moscova ripostează simetric la sancţiunile occidentale

‘Diplomaţia rusă a anunţat deja sancţiuni similare împotriva unor funcţionari şi parlamentari americani şi canadieni şi lista rămâne deschisă. Apoi, unele ţări occidentale au urmat exemplul SUA, extinzând listele lor de sancţiuni cu un număr suplimentar de ruşi. Este evident că Moscova a reacţionat, ripostând prin măsuri, în mare parte, simetrice’, a subliniat diplomatul rus.

Potrivit AFP, aceste măsuri de retorsiune ar viza state ale Uniunii Europene, având în vedere faptul că Rusia nu a răspuns până în prezent la sancţiunile UE, aşa cum a făcut-o faţă de SUA şi Canada.

O sursă diplomatică rusă a declarat pentru RIA Novosti că persoanele vizate de aceste noi sancţiuni ruse nu vor fi avertizate. ‘Cele care vor figura pe această listă neagră vor afla când se vor prezenta la frontiera rusă’, a indicat sursa menţionată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului "iresponsabil" cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare......
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...