Isărescu: Costul litigiilor se reflectă în dobânzi şi sunt suportate de clienţi şi de bănci

Costurile cu litigiile care sufocă instanţele afectează atât clienţii, cât şi băncile, iar dacă vrem costuri mai scăzute cu dobânzile trebuie să le luăm şi pe acestea în calcul, a declarat joi, 5 octombrie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Economica.net - J, 05 oct. 2017, 10:15
Isărescu: Costul litigiilor se reflectă în dobânzi şi sunt suportate de clienţi şi de bănci

„Multe dintre litigii apar din lipsă de informaţii, din lipsă de cunoştinţe, neînţelegeri şi din neîncredere. Costurile cu litigiile apasă pe ambele părţi, şi dacă vrem să avem costuri ale creditelor mai scăzute, dobânzi mai scăzute, comisioane mai scăzute, trebuie să ne gândim şi la aceste costuri”, a afirmat Mugur Isărescu, la conferinţa „Soluţionarea alternativă a litigiilor din domeniul financiar-bancar”.

Acesta a precizat că încă din 1990, la nivel european, a existat preocuparea soluţionării acestor litigii prin metode alternative. Iar un bancher român i-ar fi propus în perioada respectivă să înfiinţeze un centru de conciliere: „O să vedeţi câte conflicte vor apărea în timp între bănci şi creditori. Dacă se duc toţi în instanţă, or să îngroape instanţele în dosare care nu au sfârşit. Mai ales că întotdeauna creditul are şi o parte emoţională. Este o mare bucurie când îl iei şi o mare dificultate când începi să îl plăteşti. Iar dacă îl plăteşti jumătate din viaţa ta, apoi nu e deloc o placere”, a arătat guvernatorul BNR.

„Casa familială, un bun de preţ, de cele mai multe ori obţinută cu un credit, ce angajează munca de o viaţă a familiei. Aceasta este realitatea. Când am spus că atunci când îţi iei o casă nu eşti neapărat sclavul băncii, banca îţi dă un credit, eşti robul casei. Înseamnă incluziune socială şi trebuie să ai grijă ce se întâmplă atunci când omul nu mai poată să plătească, să-şi ramburseze creditul. Trebuie găsit un echilibru între creditori şi debitori. Asta este o problemă de secole şi toate societăţile care au progresat au găsit un echilibru”, a conchis Isărescu.

Reamintim că, în urmă cu aproximativ doi ani, a fost înfiinţat Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB), entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015, ce transpune la nivel naţional Directiva 2013/11/UE privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE. Serviciile oferite consumatorilor sunt gratuite, iar litigiile pot fi soluţionate şi online, pe baza cererilor şi documentelor transmise CSALB, a precizat Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB. Păunescu a prezentat câteva cazuri în care anumite litigii au fost soluţionate în opt zile.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Unirii A8: A început montarea tablierului metalic la Podul Ungheni, primul la nivel de autostradă cu Republica Moldova. Când va fi gata
VIDEO Autostrada Unirii A8: A început montarea tablierului metalic la Podul Ungheni, primul la nivel de autostradă cu Republica ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunță vineri că a revenit pe șantierul 𝗣𝗼𝗱𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 𝗙𝗹𝗼𝗿𝗶 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲......
Volum record de țigarete de contrabandă capturate de autorități în 2025, de aproape patru ori mai mare decât în anul anterior
Volum record de țigarete de contrabandă capturate de autorități în 2025, de aproape patru ori mai mare decât în anul ...
Autoritățile române au confiscat în 2025 circa 212 milioane de țigarete de contrabandă, cu o valoare estimată pe piața ...
Un an de la intrarea în vigoare a Regulamentului DORA. Cost suplimentar sau investiție strategică pentru bănci și entități financiare ne-bancare?
Un an de la intrarea în vigoare a Regulamentului DORA. Cost suplimentar sau investiție strategică pentru bănci și entități ...
Cum și-a recalibrat Europa reziliența digitală financiară și cum stă România la un an de la adoptarea Regulamentului ...
Satellite Connect Europe se lansează pentru a furniza conectivitate prin satelit, direct către dispozitive, operatorilor de telefonie mobilă din Europa
Satellite Connect Europe se lansează pentru a furniza conectivitate prin satelit, direct către dispozitive, operatorilor ...
Ambiția satellite Connect Europe ține de extinderea acoperirii serviciilor mobile dincolo de limitele rețelelor terestre. ...