Mugur Isărescu, propus pentru titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei ar putea fi conferit guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei din 17 septembrie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Economica.net - J, 12 sept. 2019, 14:05
Mugur Isărescu, propus pentru titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

În referatul de aprobare, semnat de primarul general, Gabriela Firea, se arată că Isărescu, născut pe 1 august 1949 la Drăgăşani, judeţul Vâlcea, este academician, preşedinte al Secţiei de Economie, Sociologie şi Ştiinţe Juridice a Academiei Române.

Pe lângă funcţia de guvernator al BNR, îndeplineşte responsabilităţi şi pe plan internaţional, fiind guvernator pentru România al FMI, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, membru al Clubului de la Roma şi al Trilateralei.

„În anul 2000, îndeplinind pentru un an mandatul de prim-ministru, a negociat cu Comisia Europeană şi a obţinut decizia de aderare a României la UE la 1 ianuarie 2007. În acest scop, a organizat şi a condus realizarea strategiei de dezvoltare a României pe termen mediu (…). Reîntors la Banca Naţională, în funcţia de guvernator, a promovat o politică monetar-valutară în sprijinul dezvoltării durabile a ţării şi a asigurat liberalizarea contului de capital la 1 septembrie 2006, decizie ce a însemnat practic trecerea la convertibilitatea deplină a monedei naţionale”, se arată în document.

Se menţionează că Isărescu a sprijinit acţiunile de consolidare şi restaurare ale Palatului BNR, dar şi restaurarea şi conservarea Palatului Chrissoveloni.

Mugur Isărescu este doctor Honoris Causa al unor universităţi din Craiova, Piteşti, Bacău şi Cluj-Napoca, precum şi cetăţean de onoare al municipiului Sibiu. Deţine de asemenea ordinul Meritul Industrial şi Comercial în grad de Mare Ofiţer şi Steaua României în grad de Colan.

* Pe ordinea de zi a aceleiaşi şedinţe figurează şi un proiect iniţiat de consilierul PNL Cristian Olteanu vizând conferirea titlului de cetăţean de onoare şefului Clinicii ORL a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central, conf. univ. Corneliu Romaniţan, în semn de apreciere a activităţii medicale.

Conform raportului de specialitate, acesta a susţinut numeroase comunicări ştiinţifice la congrese şi conferinţe din ţară sau din străinătate; a organizat mai multe congrese şi conferinţe naţionale ORL, unele cu participare internaţională; a publicat lucrări ştiinţifice în literatura de specialitate din ţară şi din străinătate. A fost numit preşedinte al Congresului Naţional ORL şi al celei de-a X-a Conferinţe Naţionale a Medicilor Militari ORL. Din anul 2004 este conferenţiar la Catedra ORL din Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central Bucureşti, în cadrul UMF „Carol Davila”.

Acordarea titlului de cetăţean de onoare este o recompensă simbolică şi nu are implicaţii la bugetul local.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră securitate
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră ...
Ucraina trebuie să fie capabilă să negocieze pacea dintr-o poziţie de forţă, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, luni, după participarea la reuniunea Coaliţiei de Voinţă de la Paris....
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria ...
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde lei la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar, cu 51% mai mare decât în urmă cu un an – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: 2,3 miliarde ...
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Retailerul de echipamente sportive Hervis Sports and Fashion a primit o infuzie de capital de 12 milioane de euro de la compania-mamă ...