Mugur Isărescu va putea primi pensia în momentul în care depune cererea de acordare a acesteia

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, va putea primi pensia numai din momentul în care va depune cererea de acordare a pensiei şi numai pentru viitor, nefiind îndreptăţit să primească retroactiv sumele, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 07 sept. 2016, 09:14
Mugur Isărescu va putea primi pensia în momentul în care depune cererea de acordare a acesteia

‘Din punct de vedere legal, menţionăm faptul că acordarea indemnizaţiei de pensionare de către BNR nu este condiţionată de depunerea dosarului de pensionare. Condiţiile de acordare a indemnizaţiei de pensionare sunt expres prevăzute în contractul colectiv de muncă al Băncii Naţionale a României. Totodată, precizăm că, până în prezent, dl. Mugur Isărescu, deşi avea dreptul legal, nu a formulat şi nu a depus cerere privind acordarea pensiei la casa teritorială de pensii, potrivit art.103 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice’, se arată în document.

Potrivit acestuia, în conformitate cu prevederile art. 104, alin. 2 al legii menţionate, pensia se plăteşte numai ulterior momentului depunerii cererii de acordare a pensiei.

‘Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, şi se acordă de la data înregistrării cererii. Mugur Isărescu va putea primi pensia numai din momentul în care va depune cererea de acordare a pensiei şi numai pentru viitor, nefiind îndreptăţit să primească retroactiv sumele (în sensul celor arătate a se avea în vedere motivarea Curţii Constituţionale în decizia 183/2016, pronunţată într-o speţă similară)’, menţionează sursa citată.

În cursul zilei de miercuri, 7 septembrie, ca urmare a hotărârii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, BNR face publice veniturile anuale nete aferente anilor 2009 – 2015 din declaraţiile de avere ale membrilor CA aflaţi în funcţie în această perioadă.

Astfel, conform comunicatului BNR, în 2009 guvernatorul a avut un venit net de 617.444 lei, în 2010 – 595.456 lei, în 2011 – 772.380 lei, în 2012 – 807.679 lei, în 2013 – 828.950 lei, în 2014 – 963.652 lei şi în 2015 – 1.144.069 lei.

BNR precizează că în cazul veniturilor încasate de Guvernatorul Mugur Isărescu, variaţia veniturilor a fost determinată de factori de natură exogenă, respectiv reducerea salariilor nete cu 25% în 2010, creşterea veniturilor nete prin plafonarea CAS în 2011, de indexări salariale în linie cu rata inflaţiei (anii 2009-2014), de acordarea participaţiei la profit (excepţie făcând anii 2009 şi 2014) şi de încasarea indemnizaţiei de pensionare (o tranşă în 2014, două în 2015).

Te-ar mai putea interesa și
Profiturile ASML cresc din nou. Boom-ul AI pare departe de a se fi încheiat
Profiturile ASML cresc din nou. Boom-ul AI pare departe de a se fi încheiat
Cea mai valoroasă companie europeană, ASML, și-a publicat cele mai recente rezultate financiare într-un moment critic în care volatilitatea recentă a acțiunilor din sectorul memoriilor și......
Marea Britanie – Revenire pe creştere, dar cu un avans slab al PIB
Marea Britanie – Revenire pe creştere, dar cu un avans slab al PIB
Economia britanică a revenit pe creştere în mai, dar avansul a fost slab, în urma efectelor războiului şi a crizei ...
Promoție la Revolut: dobândă majorată la 5,5% la economii pentru clienții noi
Promoție la Revolut: dobândă majorată la 5,5% la economii pentru clienții noi
Revolut Bank a anunțat o nouă ofertă promoțională pentru economii, introducând o rată a dobânzii de 5,5% p.a., pentru ...
Banca Transilvania acordă un credit de 37 de milioane de euro pentru un proiect imobiliar de 1.700 de apartamente în estul Bucureștiului
Banca Transilvania acordă un credit de 37 de milioane de euro pentru un proiect imobiliar de 1.700 de apartamente în estul ...
Banca Transilvania susține dezvoltarea PRIMA Solis, primul proiect high-end din estul Bucureștiului, printr-o finanțare ...