Proiect adoptat în primă lectură: stimulentul de inserţie va avea două valori: 650 de lei şi 1.500 de lei

Proiectul de OUG care reglementează două niveluri ale stimulentului de inserţie, în funcţie de data la care părintele alege să revină la muncă, a fost adoptat de Executiv în primă lectură.
AGERPRES - mie, 17 mart. 2021, 17:48
Proiect adoptat în primă lectură: stimulentul de inserţie va avea două valori: 650 de lei şi 1.500 de lei

„(Proiectul – n.r.) care surprinde, de asemenea, o măsură activă de stimulare a activităţii profesionale ţine de creşterea stimulentului de reinserţie de care beneficiază în momentul de faţă părinţii aflaţi în concediul de creştere a copilului. După cum bine cunoaşteţi, în momentul de faţă, dacă se întorc la muncă înainte de îndeplinirea perioadei de doi ani de zile, primesc un stimulent de 650 de lei pentru încă un an. Noi considerăm că o măsură de suplimentare a veniturilor, de scădere a riscului deprofesionalizării părintelui şi, de asemenea, de susţinere a angajatorului cu forţă de muncă ar fi acoperită de o creştere a stimulentului de reinserţie la 1.500 de lei, care să fie acordat mamelor sau părinţilor care se întorc la muncă până la împlinirea vârstei de şase luni a copilului pe toată durata în care ar fi beneficiat de concediul pentru creşterea copilului”, a afirmat ministrul, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.

Raluca Turcan a menţionat că este vorba despre o măsură care „aduce şi un sprijin la bugetul statului”, întrucât orice creştere a ocupării în sistemul economic are un impact pozitiv asupra economiei.

 Proiectul de OUG poate fi consultat integral la acest link

Citeste si: Părinţii vor alege între două niveluri ale stimulentului de inserţie: 1.500 de lei şi 650 de lei; în ce condiţii – proiect de OUG

 

Te-ar mai putea interesa și
Cât costă cu adevărat să deții un Porsche electric față de unul cu benzină în România: diferența reală după primul an
Cât costă cu adevărat să deții un Porsche electric față de unul cu benzină în România: diferența reală după primul an
Dacă te-ai uitat vreodată la un Porsche Taycan și ai comparat prețul cu un 911 sau un Cayenne pe benzină, probabil prima întrebare a fost: „Da, dar cât mă costă pe lună să îl țin?"......
Orașul din România unde transportul în comun ar putea fi gratuit tot weekendul
Orașul din România unde transportul în comun ar putea fi gratuit tot weekendul
Primarul unui oraș din România vrea să extindă pentru zilele de sâmbătă și duminică programul de transport în comun ...
Măsuri pentru problemele urgente de finanţare din Sănătate, adoptate vineri de Guvernul Luca Niculescu
Măsuri pentru problemele urgente de finanţare din Sănătate, adoptate vineri de Guvernul Luca Niculescu
Premierul Luca Niculescu a declarat că prin prima rectificare bugetară aprobată în şedinţa de guvern de vineri vor ...
CNAIR, după închiderea de pe Autostrada Sebeș – Turda: De ce este mai bună varianta devierii circulației pe DN1, față de circulația pe ambele sensuri pe o cale, pe A10
CNAIR, după închiderea de pe Autostrada Sebeș – Turda: De ce este mai bună varianta devierii circulației pe DN1, ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) explică din nou vineri de ce a fost aleasă varianta ...