1EUR = 4.8278 RON | Bucureşti 25 º

News

Munceşti legal în Europa? De ce nu trebuie să mai plăteşti contribuţia la sănătate în România

Citeşte în ECONOMICA.NET ce paşi trebuie să parcurgi ca să nu mai plăteşti contribuţia de asigurări de sănătate în România, dacă munceşti legal în Europa. Află şi cum trebuie să procedezi că nu nu mai plăteşti datoriile acumulate la Sănătate în România, pe perioada în care ai lucrat legal în Europa.

Tot mai mulţi români care muncesc legal în Europa şi care au în continuare buletin de România primesc la adresa din ţară notificări de la Casa de Asigurări din judeţul în care figurează oficial în acte, privind neplata contribuţiei de asigurări de sănătate, pe perioada în care ei lucrează cu acte în regulă într-un stat european.

Românii care muncesc legal în Europa şi au în continuare buletin de România nu mai trebuie să achite contribuţia de asigurări de sănătate în ţară, din momentul în care au început să lucreze cu forme legale într-un stat membru al UE sau în Elveţia.

De ce

În cazul românilor care muncesc legal în Europa nu se mai aplică legea din România, în mod particular legea 95 din 2006 privind reforma în Sănătate. Conform Legii Sănătăţii, toţi cetăţenii români cu domiciliul în România sunt obligaţi să facă dovada plăţii contribuţiei la sănătate (contribuţie achitată, după caz, de ei înşişi, de angajator sau de instituţia care răspunde de ei). Mai mult, cetăţenii români cu domiciliul în România sunt notificaţi şi penalizaţi dacă încetează să achite contribuţia la Sănătate, datorată legal Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit normelor de aplicare a Legii Sănătăţii.

Aceste reguli se nu se mai aplică şi pentru românii care muncesc legal în Europa

Concret, cetăţenii români cu domiciul oficial în România care muncesc cu contract de muncă în Europa se supun legislaţiei europene, mai exact Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, care stabileşte procedura de aplicare a Regulamentului nr. 883 din 2004.
Cele două Regulamente europene stabilesc că românii care muncesc legal într-un stat membru al UE sau în Elveţia se supun doar legislaţiei statului în care muncesc, au spus pentru ECONOMICA.NET oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Pe cale de consecinţă, românii care muncesc legal într-un stat european vor contribui doar la sistemul de asigurări de sănătate din statul în care muncesc.

"Cetăţeanul român care desfăşoară activitate salariată (fără să fie însă detaşat) într-un stat membru UE sau în Elveţia se supune legislaţiei statului respectiv, contribuind în calitate de asigurat la sistemul de asigurări sociale de sănătate din acest stat", ne-au explicat oficialii CNAS.

Cum demonstrezi că eşti asigurat în statul în care lucrezi

Românii care muncesc legal într-un stat european trebuie să solicite instituţiei omoloage CNAS din statul în care muncesc formularul E 104, din care să rezulte că în perioada în care muncesc legal în acel stat plătesc contribuţia la sănătate la sistemul de asigurări de sănătate al statului respectiv.

Cum procedezi dacă ai primit o notificare în România că ai datorii la Sănătate, acumulate în perioada în care ai lucrat legal în Europa

Şi acest caz, soliciţi instituţiei care îndeplineşte rolul Casei de Sănătate în statul în care lucrezi să-ţi completeze formularul E 104.
Vei aduce la Casa de Asigurări din ţară formularul E 104, completat de instituţia care are atribuţiile CNAS în statul în care lucrezi, în care se adevereşte că plăteşti asigurarea la Sănătate în statul în care munceşti şi, în acest fel, eşti exonerat de la plata datoriilor la Sănătate, semnalate de Fisc sau de Casa de Asigurări din România.
Reprezentanţii CNAS ne-au precizat că românii aflaţi în această situaţie trebuie să se prezinte fizic la Casa de Asigurări din ţară, cu formularul E 104, ca să rezolve problema datoriilor la Fondul de Sănătate.

"Cetăţeanul român - asigurat al unui stat membru UE/SEE/Elveţia - trebuie să prezinte un asemenea document care să ateste legislaţia aplicabilă (n. red. din statul în care lucrează), Casei de Asigurări de Sănătate/instituţiei care a emis decizia de impunere pentru plata obligaţiilor fiscale (n.red. din România). Aceste demersuri se fac personal, dar probabil că o persoană împuternicită de persoana interesată le poate face în locul acesteia", ne-au spus oficialii CNAS.

Munceşti într-un stat european, dar nu ai contribuit suficient la Sănătate în statul european respectiv ca să beneficiezi de indemnizaţie de boală sau maternitate?

Iată cum procedezi ca să încasezi aceste indemnizaţii:

Vei solicita Casei de Asigurări de care ai aparţinut când ai locuit în ţară (cea din judeţul în care ai domiciliul în CI sau buletin) să-ţi completeze formularul E 104.
În acest formular sunt specificate perioadele de asigurare la Sănătate pentru prestaţii de boală (inclusiv invaliditate) şi maternitate.
Vei furniza instituţiei omoloage CNAS din statul în care lucrezi acest formular (E 104) completat de Casa de Asigurări din judeţul în care ai domiciliul oficial (în buletin).
Această instituţie va decide, în urma primirii formularului E 104, dacă ai îndeplinit stagiul minim de cotizare ca să beneficiezi de drepturile solicitate.

"În situaţia în care românul începe o activitate ca lucrător salariat sau independent într-un stat membru UE/SE/Elveţia şi nu îndeplineşte condiţiile de deschidere de drepturi la prestaţii de boală şi maternitate în acel stat, pentru a putea beneficia de aceste prestaţii prezintă instituţiei (n. red omoloage CNAS) din noul stat de muncă formularul E 104 care specifică perioadele de asigurare realizate sub incidenţa legislaţiei la care a fost supus ultima dată. Casa de asigurări, instituţie competentă la un anumit moment pentru un asigurat, eliberează formularul E 104 la solicitarea persoanei interesate sau a instituţiei competente din noul stat de muncă ori de domiciliu, care trebuie să afle care este perioada de asigurare realizată conform legislaţiei pe care o aplică instituţia de care aparţinea înainte asiguratul, în ceea ce priveşte prestaţiile de boală sau maternitate", ne-au spus oficialii CNAS.

Ai muncit legal într-un stat european, ai revenit în ţară, vrei să intri în concediu de boală sau maternitate, dar nu ai contribuit suficient la sistemul de Sănătate din România ca să beneficiezi de aceste indemnizaţii?

Iată cum trebuie să procedezi în acest caz:

Înainte să pleci din statul european în care munceşti legal, soliciţi instituţiei care îndeplineşte rolul Casei de Sănătate în statul respectiv să-ţi completeze formularul E 104.
Când revii în ţară, aduci acest formular completat la Casa de Asigurări din judeţul în care locuieşti.
Casa de Sănătate va decide, în urma primirii formularului E 104, dacă ai îndeplinit stagiul minim de cotizare ca să beneficiezi de drepturile solicitate.

Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO