Municipiul Satu Mare iese din carantină. Indicele de infectare a coborât până la 6,55 la mie

Municipiul Satu Mare iese din carantină în noaptea de miercuri spre joi, ca urmare a scăderii incidenţei cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19, informează Instituţia Prefectului, printr-un comunicat de presă, relatează Agerpres.
Economica.net - mie, 02 dec. 2020, 17:46
Municipiul Satu Mare iese din carantină. Indicele de infectare a coborât până la 6,55 la mie

„Din această noapte, la ora 00,00, municipiul Satu Mare iese din carantina zonală instituită în data de 19 noiembrie 2020, odată cu expirarea celor 14 zile şi scăderea incidenţei de cazuri la 6,55 în prezent. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare a adoptat Hotărârea nr. 57 din 02.12.2020 pentru stabilirea unor măsuri şi responsabilităţi la nivelul judeţului Satu Mare pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor generate de COVID-19 cu aplicabilitate începând din data de 03 decembrie, ora 00,00”, precizează Prefectura.

Potrivit sursei citate, nu mai este necesară prezentarea declaraţiei pe propria răspundere la deplasarea în afara locuinţei în timpul zilei, programul cu publicul al operatorilor economici se poate extinde până la ora 22,00 iar magazinele din cadrul centrelor comerciale care nu vând produse de primă necesitate vor fi deschise şi pe perioada weekendului şi a sărbătorilor legale.

În schimb, având în vedere că rata incidenţei de cazuri COVID-19 este peste 3 la mia de locuitori în întregul judeţ (3,75), anumite restricţii rămân. Astfel, în interiorul localităţilor se interzice circulaţia în grupuri pietonale mai mari de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri; este interzisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodărie în intervalul orar 23,00-5,00, excepţie făcând deplasarea în interes profesional/asistenţă medicală/asistenţă persoane vulnerabile/deces/călătorii (avion, tren, autocar şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei), pentru care este necesară o declaraţie pe propria răspundere.

Totodată, sunt interzise desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, sunt interzise evenimentele private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi/sau deschise.

Autorităţile au mai hotărât interzicerea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nonalcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi/sau exteriorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem „take-away” (la pachet) şi/sau catering.

Te-ar mai putea interesa și
Criza din Orientul Mijlociu lovește Wizz Air: 50 de milioane de euro pierdere din profitul net
Criza din Orientul Mijlociu lovește Wizz Air: 50 de milioane de euro pierdere din profitul net
Compania aeriană Wizz Air estimează că suspendarea zborurilor spre destinațiile din țările din Orientul Mijlociu va avea un impact negativ de 50 de milioane de euro asupra profitului net în......
120 de dolari barilul – ultima prognoză a prețului petrolului
120 de dolari barilul – ultima prognoză a prețului petrolului
Banca britanică Barclays a avertizat vineri că preţul petrolului Brent ar putea testa nivelul de 120 de dolari pe baril ...
Vel Pitar retrage loturi de pâine după depistarea unui corp străin într-un caz izolat
Vel Pitar retrage loturi de pâine după depistarea unui corp străin într-un caz izolat
Vel Pitar România a iniţiat retragerea de pe piaţă a unor loturi de pâine, după depistarea unui corp străin într-un ...
O veste bună: Am scăpat de „junk”. Moody’s păstrează România în categoria investment grade – Ce trebuie să facem pentru a reveni la ratingul Baa3 cu perspectivă pozitivă
O veste bună: Am scăpat de „junk”. Moody’s păstrează România în categoria investment grade – Ce ...
Agenția de evaluare financiară Moody’s Ratings a finalizat revizuirea periodică a profilului de credit al României, ...