Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România: Am activat planul de continuitate a afacerii. Vom extinde cât mai mult posibil capacitatea reţelei

Vodafone, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, care a preluat şi compania de cablu UPC - unul dintre cei mai mari furnizori de servicii fixe, a activat planul de continuitate a afacerii pentru a putea reacţiona rapid la evoluţiile de pe piaţă în contextul epidemiei de Covid-19.
Lidia Neagu - vin, 20 mart. 2020, 12:07

„La Vodafone depunem toate eforturile pentru a-i susţine pe toţi clienţii noştri, fie că sunt companii, autorităţi şi departamente guvernamentale, instituţii medicale, clienţi rezidenţiali, asigurându-le conectivitate de cea mai bună calitate şi serviciile de comunicaţii de care au nevoie mai ales în această perioadă dificilă. Multe companii se bazează pe serviciile noastre pentru a asigura continuitatea afacerilor lor. Pentru cei care lucrează de la distanţă, este esenţial ca serviciile de conectivitate în bandă largă şi cele mobile să îi susţină în tot ceea ce au nevoie să facă. Ca furnizor de servicii critice de conectivitate şi de comunicaţii care susţin societatea noastră digitală, Vodafone România şi-a activat Planul de continuitate a afacerilor şi a implementat proceduri specifice pentru a monitoriza şi asigura reacţia rapidă ori de câte ori este nevoie. Obiectivul nostru principal este să servim cât mai bine societatea românească în timpuri atât de dificile în felul în care Vodafone poate cu adevărat. Sunt foarte mândră de echipa noastră care lucrează neobosit pentru a face tot ce este nevoie pentru clienţii noştri şi pentru sprijinirea societăţii româneşti”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Vodafone România a intensificat începând de săptămâna trecută sistemul de muncă de acasă, adoptând acest model în toate funcțiunile de business în care acest lucru a fost posibil. În prezent, toți angajații din întreaga țară care își desfășurau activitatea în birouri lucrează de la distanță, inclusiv toate echipele de relații cu clienții.

„Angajații noștri sunt în centrul tuturor acțiunilor noastre, iar sănătatea și siguranța lor sunt. esențiale. În doar câteva zile am reușit să mutăm cu succes întreaga activitate de relații cu clienții în afara biroului, în sistem de muncă de acasă, menținând, în același timp, nivelul de calitate a serviciilor pentru clienți. A fost o provocare uriașă și reușita nu ar fi fost posibilă fără efortul remarcabil și munca susținută a tuturor echipelor noastre, care au depus toate eforturile necesare pentru a trece la noul mod de lucru, continuând să fie acolo pentru clienții noștri, fără întreruperi. Sunt foarte mândră de echipa noastră și profit de ocazie pentru a le mulțumi pentru dedicarea lor! Andreea, care răspunde apelurilor clienților la *222, lucrează în siguranță de la birou și, deși este primul serviciu de recunoaștere automată a vorbirii din România, lucrăm intens pentru a-i adapta abilitățile la noile cerințe ale clienților noștri”, a spus Ioana Mihăilescu, Director Customer Operations, Vodafone România.

Schimbări ale programului din magazine

Vodafone România a luat măsuri de protecție și de prevenție pentru angajații din magazine. Acestea rămân deschise, cu păstrarea strictă a distanței sociale și aplicarea practicilor de sănătate și siguranță. Astfel, am redus deja programul în magazine la 6 ore pe zi.

De asemenea, a implementat accesul restricționat în magazine, câte o persoană pentru fiecare agent disponibil. Indicatori de podea cu distanța de siguranță care trebuie respectată au fost montați în rețeaua de magazine. Toate modificările programului de lucru al magazinelor Vodafone România sunt disponibile pe site-ul companiei.

Echipele de teren – tehnicieni, echipe de mentenanță și instalări – în special cele care lucrează direct cu clienții, au primit echipament de protecție și au fost instruite cu privire la acțiunile preventive pe care trebuie să le ia pentru a se proteja pe ei și pe clienți.

„Vom monitoriza constant situația la nivel național și vom acționa în consecință pentru a ne proteja angajații, după cum este necesar. Suntem în contact constant și îndeaproape cu autoritățile naționale de sănătate pentru a ne asigura că respectăm orice recomandări suplimentare”.

Te-ar mai putea interesa și
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar trebui eradicată și cere sancțiuni din partea SUA
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar ...
Miliardarul american Elon Musk, patronul platformei X, a reacţionat dur sâmbătă la adresa Uniunii Europene, după ce în ajun Comisia Europeană a impus o amendă de 120 de milioane de euro......
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei ...
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, ...
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...