Nanu, MFP: Am primit solicitări de reducere a valorii nominale a titlurilor de stat pentru populaţie

Emisiunea de titluri de stat adresată populaţiei în cadrul programului Fidelis este un proiect pilot şi, în funcţie de cererea care va exista, va fi stabilită o strategie în privinţa următoarelor emisiuni, până în prezent solicitările fiind de reducere a valorii nominale şi de emitere pe perioade mai lungi, a declarat marţi directorul de trezorerie în cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), Ştefan Nanu.
Economica.net - mar, 16 iun. 2015, 11:38
Nanu, MFP: Am primit solicitări de reducere a valorii nominale a titlurilor de stat pentru populaţie

‘Am avut roadshow-uri în câteva oraşe mari din ţară. Am fost la Cluj, Timişoara, Iaşi, Bucureşti. Primele zile, ca în orice perioadă de subscripţie, nu sunt cele mai spectaculoase. Zilele acestea sunt zilele decisive din perspectiva subscrierii. În funcţie de succesul emisiunii vom stabili o strategie în privinţa acestui instrument, cu ce frecvenţă le subscriem şi la ce sume. Ne-au fost adresate solicitări care considerăm că sunt logice şi fezabile să fie luate în considerare, pe viitor. De exemplu, reducerea valorii nominale, de la 1.000 de lei spre niveluri mai joase, astfel încât să ne adresăm persoanelor cu venituri şi mai mici. Poate şi la maturităţi vom schimba. Am primit solicitări de emitere a unor maturităţi mai lungi, vom vedea. Dobânda va sta în acel interval pe care l-am menţionat şi în prospect, respectiv 1,75% – 2,15%. În funcţie de cât de mult va fi subscrisă emisiunea, la alocare vom stabili pe ce nivel de dobândă vom merge’, a subliniat Ştefan Nanu.

Întrebat dacă populaţia ar putea deveni cel mai important creditor pentru stat, şeful Trezoreriei a explicat că obiectivul unor astfel de emisiuni este acela de a dezvolta piaţa titlurilor de stat, scrie Agerpres.

‘Aceste instrumente sunt de economisire. Nu ne aşteptăm ca oamenii să tranzacţioneze aceste titluri de pe o zi pe alta. Sunt nişte instrumente pe care populaţia le cumpără ca şi modalitate de economisire. În toate ţările dezvoltate, pieţele de titluri de stat sunt făcute de investitori instituţionali, nu de populaţie. Populaţia are o pondere marginală în totalul investitorilor’, a mai spus Nanu.

Emitent al emisiunii titlurilor de stat (programul Fidelis) este Ministerul Finanţelor Publice. Valoarea programului este de 100 de milioane de lei, cu posibilitatea majorării, valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1.000 de lei, scadenţa este la 2 ani, iar sindicatul de intermediere este format din BCR, BRD şi Raiffeisen Bank.

Perioada de ofertă este între 8 şi 19 iunie, iar programul de subscriere este între orele 9,00 şi 17,00 ale fiecărei zi lucrătoare, cu excepţia ultimei zile, când va fi între 9,00 şi 13,00.

Potrivit MFP, în cazul în care nu are deja un cont de brokeraj, investitorul trebuie să îşi deschidă unul prin încheierea unui contract de intermediere financiară cu un intermediar autorizat: fie una dintre băncile intermediare (BCR, BRD sau Raiffeisen), fie o societate de servicii de investiţii financiare (care are dreptul să tranzacţioneze la BVB).

În cazul în care investitorul doreşte vânzarea titlurilor de stat achiziţionate în oferta sau cumpărarea unor titluri noi, după închiderea ofertei, şi listarea titlurilor la BVB, investitorul poate consulta cotaţiile pe site-ul www.bvb.ro, dar trebuie să ia legătura cu intermediarul.

Comisionul perceput de băncile intermediare pentru vânzarea sau cumpărarea acestor titluri de stat nu va depăşi 0,1% din valoarea vânzării/cumpărării în timp ce societăţile de investiţii financiare vor aplica propria politică de comisionare.

Aceasta este prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie din ultimii 10 ani.

Dobânda acestor titluri de stat va fi stabilită ulterior perioadei de subscriere, respectiv pe 22 iunie, în funcţie de ordinele de subscriere plasate de investitori, iar prima zi de tranzacţionare la BVB a titlurilor de stat pentru populaţie va fi 26 iunie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: România este din ce în ce mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa
Alexandru Nazare: România este din ce în ce mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa
România este din ce în ce mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa şi trebuie să continuăm să ne articulăm clar şi ferm interesele şi obiectivele,......
Ministerul Economiei a crescut de peste patru ori indemnizația acordată administratorilor companiei de stat IAR S.A. Brașov
Ministerul Economiei a crescut de peste patru ori indemnizația acordată administratorilor companiei de stat IAR S.A. Brașov
Ministrul Economiei Irineu Darău a anunțat astăzi că a decis să crească indemnizația primită de membrii Consiliului ...
Boom-ul din jurul AI şi al centrelor de date a ajuns şi în Germania. Producția industrială a țarii a crecut în luna august peste așteptări
Boom-ul din jurul AI şi al centrelor de date a ajuns şi în Germania. Producția industrială a țarii a crecut în luna ...
Producţia industrială a Germaniei a crescut mai mult decât se estima în august, în pofida perturbărilor cauzate de ...
Bulgaria anunță că va cumpăra încă cinci sisteme antiaeriene IRIS-T de fabricaţie germană
Bulgaria anunță că va cumpăra încă cinci sisteme antiaeriene IRIS-T de fabricaţie germană
Bulgaria va achiziţiona încă cinci sisteme antiaeriene IRIS-T de fabricaţie germană, a anunţat miercuri premierul bulgar ...